POLITIC

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, se arată indignat și uimit de faptul că ”studentul” său, Igor Dodon, care a ajuns președintele…
Aeronava Boeing 737-8GJ, la bordul căreia se află vicepremierul rus Dmitri Rogozin se rotește deasupra Ungariei, după ce a ocolit…
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a venit cu o primă reacţie pe pagina sa de twitter, după ce avionul în care…
Decizia de astăzi a Curţii Constituționale privind neconstituționalitatea decretului președintelui Igor Dodon, privind referendumul consultativ din 24 septembrie, a schimbat…
Poliția de frontieră din Republica Moldova a interzis intrarea pe teritoriul Moldovei deputatului rus, deportându-l din Moldova cu prima cursă…
Ministerul Sănătăţii a anunțat inițierea unor procese judiciare împotriva studenţilor care, după terminarea studiilor de rezidențiat, nu și-au onorat obligațiile…
Curtea Constituțională a Republicii Moldova respinge organizarea referendumului consultativ prin decretul președintelui Dodon. Potrivit Curții, întrebările formulate depășesc atribuțiile președintelui…
Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a fost convocat miercuri, 26 iulie, la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării…
Cele mai puternice două grupuri din Parlamentul Europei, Partidul Popular European şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, au solicitat…
Ambasadorul rus cu misiuni speciale Serghei Gubarev susține că așa-zisa operațiune de menținere a păcii de pe Nistru ar merita…
Magistrații de la Curtea Constituțională au examinat astăzi sesizarea Partidului Liberal, cu privire la referendumul consultativ inițiat de Igor Dodon.…
DW.com: Evenimentele care au loc în Republica Moldova trădează un scenariu rusesc prin care se urmăreşte migrarea puterii politice de…
Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că Vladimir Plahotniuc a plănuit arestarea primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Liderul liberlilor susține…
Ruxanda Glavan, ministru al Sănătăţii şi Victor Zubcu, ministru al Tineretului şi Sportului și-au depus mandatele. Parlamentul a votat o…
Dorin Chirtoacă anunță că procurorul care îl anchetează a dat bir cu fugiții. ”Astăzi m-am prezentat la procuratura pentru a…
Mișcările de pe scena politică din Republica Moldova sunt analizate și de politicienii români. USR și-a arătat indignarea față de…
Igor Dodon a declarat că va participa la acţiunile din stânga Nistrului şi va împărţi distincţii de stat pentru militarii…
Vom continua să analizăm tipurile de manipulări de stat care se petrec în Republica Moldova. Numim aceste tipuri de manipulări…
Analistul politic din România, Petrișor Peiu, a scris pe larg despre vizita premierului României la Chișinău și felul în care…
Serghei Railean, care începând cu anul 2011 până în prezent a deţinut funcţia de director general al Întreprinderii de Stat…
Președintele PL Mihai Ghimpu a scris pe o rețea de socializare despre sentimentul de trădare, în care afirmă că ”astăzi,…
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte