POLITIC

Toate interceptarile telefonice care au fost făcute până acum de SIS, inclusiv în perioada precedentei guvernări, au fost legale. Faptul…
Noul director al Serviciului de informaţii şi Securitate, Alexandru Esaulenco, a confirmat existenţa unor elemente de război hibrid cu care…
Vicepreşedintele Parlamentului Monica Babuc a cerut ca ministrul afacerilor externe Nicu Popescu să fie audiat în plen după ce deputaţii…
Dionis Cenușă: „Măcar din solidaritate și pentru că avem forțe militare ruse în regiunea transnistreană, Năstase trebuia să se abțină…
Liderul PPDA, deputatul și vicepremierul Andrei Năstase, este aspru criticat pentru că a votat la Strasbourg pentru revenirea Rusiei în…
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat astăzi Decretul privind numirea în funcție a conducătorului Serviciului de Protecție și Pază…
Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a votat proiectul de hotărâre a Parlamentului privind numirea lui Alexandr Esaulenco…
Deputatul Andrei Năstase, vicepremier și ministru de Interne, este prezent la sesiunea Adunării Parlamentare a APCE, la Strasbourg. Dar înainte…
Consiliul Europei i-a restabilit dreptul de vot Federației Ruse la Adunarea Parlamentară (APCE), după ce Moscova nu a mai putut…
După o criză politică în urma căreia a fost creată o coaliţie de guvernare controlată de un preşedinte prorus, Moldova…
Fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, nu a dorit să semneze actul de colaborare cu PSRM, care prevedea inclusiv federalizarea…
"Şeful statului Igor Dodon se temea şi se teme până în prezent de revenirea mea în Republica Moldova şi din…
„Poșta Moldovei” constată cu regret că, în mod sistematic, în dependență de situația politică existentă și de interesele personale, anumite…
Președintele fracțiunii PDM, Pavel Filip, anunță că formațiunea pe care o reprezintă va fi în opoziție constructivă, susținând proiectele ce…
După tentativa eșuată a Moscovei de a-l asasina pe fostul spion rus Serghei Skripal, serviciile secrete ruse suferă o nouă…
Premierul Maia Sandu a organizat astăzi o zi dedicată ”ușilor deschise” la etajul cu numărul 5 de la Casa Guvernului,…
Blocul ACUM și Partidul Democrat din Moldova trebuie să renunțe la disputele personale și să formeze un guvern de coaliție…
Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au făcut o adresare către Premierul Maia Sandu și către majoritatea…
Războiul total, declanșat de Rusia împotriva fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, este unul fără precedent. Colosul din răsărit a…
Noul ministru al Justiției, Olesea Stamate, a depus în dimineaţa zilei de luni, 24 iunie, jurământul de învestire în funcție,…
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte