Rusia s-a implicat în alegerile din Republica Moldova și încearcă să submineze democrația din toată lumea // VIDEO

18 Iulie 2018 03:00 7720 0

Rusia s-a implicat în alegerile din Republica Moldova și încearcă să submineze democrația din toată lumea. Acuzațiile vin din partea președintelui Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, Paul Ryan, care a enumerat o listă a țărilor în scrutinul cărora a intervenit Kremlinul.

„Să spunem adevărul: Rusia s-a implicat în alegerile noastre. Și nu doar în ale noastre, o face în toată lumea. A făcut-o în Franța, în Moldova, în statele baltice. Rusia încearcă să submineze democrația, să o transforme în una nelegitimă", a spus președintele Camerei Reprezentanților, Paul Ryan.

Declarațiile au fost făcute pe fondul scandalului politic care este în plină desfășurare la Washington. Potrivit serviciilor secrete americane, alegerile prezidențiale din 2016 din SUA au fost influențate de Moscova, care l-au susținut pe Donald Trump.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte