Poziția PDM privind decizia CC și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate

29 Aprilie 2021 06:48 98 0
„Partidul Democrat din Moldova a luat act de decizia Curții Constituționale, care a anulat starea de urgență instituită de Parlament, și de decretul Președintelui Maia Sandu ca urmare a deciziei CC. Dat fiind faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, PDM consideră inutile orice aprecieri și dispute la această temă, care pot inflama și mai mult situația politică”, este precizat pe pagina de Facebook a PDM.
 
Potrivit declarației, PDM regretă faptul că inițiativele sale  îndreptate spre asigurarea unei administrări eficiente a treburilor publice au fost blocate de interesele politice înguste ale unor partide și astfel țara intră în anticipate cu grave probleme, care pe termen scurt și mediu pot deveni și mai grave.
 
1În alegerile parlamentare anticipate PDM va promova soluții pentru problemele reale cu care se confruntă țara și va încerca să consolideze electoratul care s-a săturat de show-uri politice ieftine și își dorește ca țara să fie guvernată de politicieni responsabili, eficienți, profesioniști”, se mai spune în declarație.
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte