Ștefan Gațcan, surprins în holul și parcarea unui hotel din Iași

08 Iulie 2020 09:38 536 0 Ultima modificare 08 Iulie 2020 09:47

Deputatul din Republica Moldova care a creat vâlvă peste Prut în privinţa dispariţiei sale, suspectându-se că a fost răpit şi bătut, a fost găsit de către jurnaliştii “Ziarului de Iaşi”. Ştefan Gaţcan a stat ascuns o săptămână la hotelul Internaţional din Iaşi, împreună cu soţia şi cei doi copii. Gaţcan este pe prima pagină a ziarelor din Republica Moldova de o săptămână, presa de acolo scriind despre acesta că ar fi fugit din ţara de origine din cauza ameninţărilor primite de la colegii de partid, în urma anunţului său că trece în alt partid, de opoziţie. Poliţia din Iaşi a ştiut despre prezenţa deputatului la Iaşi şi, discret, doar l-a ţinut sub supraveghere, în caz că s-ar fi atentat la integritatea acestuia.

Ieri, după conversaţia cu jurnaliştii “Ziarului de Iaşi”, deputatul dat dispărut a plecat precipitat împreună cu familia, într-o direcţie necunoscută, însă cel mai probabil “a fost convins” să se întoarcă de bunăvoie în jocul puterii de la Chişinău. Interesant este că Inspectoratul General al Poliţiei Române a primit pe data de 5 iulie o reclamaţie de la un bărbat prin care se sesiza faptul că deputatul Ştefan Gaţcan este sechestrat pe teritoriul judeţului Iaşi. Urmare a sesizării primite, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Iași au efectuat verificări, în cadrul cărora au contactat persoana care declară că sesizarea nu este reală și nu cunoaște reclamantul.

Singur pe canapea, în hol

În jurul orei 13, jurnaliştii “Ziarului de Iaşi” l-au găsit pe deputatul controversat Ştefan Gaţcan la recepţia Hotelului Internaţional. Deputatul stătea singur pe o canapea în recepţia hotelului, cu masca pe faţă, îmbrăcat la patru ace. Omul s-a arătat surprins la recomandarea noastră, ca jurnalişti. Vizibil emoţionat, dar stăpân pe sine, omul care a fost dat ca fiind răpit în Republica Moldova se afla în faţa noastră, aşteptându-şi soţia şi cei doi copiii ai săi, două fetiţe, să coboare cu bagajele. Acesta nu a dorit să fie filmat sau fotografiat, iar jurnaliştii i-au respectat dorinţa.

Dincolo de speculaţiile şi degringolada din politica de peste Prut, deputatul a spus că a plecat într-o vacanţă, nu a fugit, şi nu s-a simţit ameninţat în vreun fel. Jurnaliştii din Republica Moldova au speculat că politicianul, de profesie medic, ar fi fost bătut de către colegii săi din partidul socialiştilor, PSRM, condus din umbră de Igor Dodon, preşedintele ţării, Gaţcan având semne pe faţă, înainte să “fugă” din Republica Moldova. Acesta ar fi fost “convins” să renunţe la ideea de a trece în partidul de opoziţie, Pro Moldova. “O să fac declaraţii complete în Parlamentul din Republica Moldova. Sunt multe speculaţii, nu am fost răpit, am ales să plec de bunăvoie. Am venit în România deoarece pot veni şi aici, nu mă opreşte nimeni. Am stat câteva zile în România, sunt bine, după cum vedeţi”, ne-a spus Ştefan Gaţcan, el având şi cetăţenie română. După 10 minute, acesta a coborât precipitat împreună cu familia sa în parcarea de la subsolul hotelului şi s-a urcat în maşina sa, un Mercedes SUV, şi au plecat în viteză. Surse ale “Ziarului de Iaşi” au precizat că deputatul ar fi fost “convins” să se întoarcă în Republica Moldova, însă nu este sigur că acest lucru se va concretiza.

S-a vândut sau nu pe 500.000 de dolari?

Deputatul Ştefan Gaţcan a devenit deputatul PSRM la mijlocul lunii martie, pe circumscripţia Hînceşti. Acesta este medic ginecolog de profesie, el având o clinică în Republica Moldova. În urma controverselor în care s-a aflat în Parlamentul din Republica Moldova, presa de aici a speculat că acesta şi-ar fi condiţionat apartenenţa politică de o sumă mare de bani, aproximativ 500.000 de dolari, bani cu care ar fi venit la Iaşi. Suma ar fi fost atât de mare deoarece trecerea lui în Opoziţie ar fi fragilizat definitiv în parlament puterea de la Chişinău. Surse din cadrul Ministerului de Interne au precizat jurnaliştilor “Ziarului de Iaşi”  că deputatul nu avea foarte mulţi bani la el, cât a stat cazat la Hotel Internaţional, iar cei pe care îi avea i-ar fi declarat ca fiind câştigaţi prin prisma clinicii medicale pe care o deţine peste Prut.

De altfel, Poliţia din Iaşi l-a ţinut sub observaţie pe deputat, discret, doar pentru a nu se atenta la integritatea acestuia. Gaţcan nu a formulat oficial nicio plângere sau reclamaţie autorităţilor ieşene. În ultimile zile, pentru a alimenta şi mai mult misterul legat de dispariţia sa din viaţa publică a Chişinăului, a postat câte o filmare pe Facebook. Zvonurile privind dispariţia sau răpirea deputatului au fost alimentate de către liderii partidului Pro Moldova, condus de către finul oligarhului Vladimir Plahotniuc, care ceruse crearea unei comisii de anchetă privitor la dispariţia lui Gaţcan. Acesta din urmă trebuia să adere la acest partid, trădându-i pe cei din PSRM.

Bătut pe stradă

În urmă cu mai bine de o săptămână, Gaţcan anunţase public că părăseşte PSRM, urmând să treacă la Pro Moldova. După acest anunţ, Gaţcan ar fi fost bătut chiar în maşina sa, pe un pod din Chişinău, pentru a renunţa la idee.

A doua zi, acesta a mers la Parlament cu maşina personală, însă nu a mai ajuns la şedinţă. Ulterior, cei din PSRM au anunţat că deputatul renunţă la mandat şi rămâne în partid, apoi, aceiaşi colegi au pus un clip pe pagina de campanie în care apare Gaţcan, într-un câmp de viţă-de-vie, la costum şi cu mască pe faţă, unde a anunţat că nu a fost răpit, că se simte bine şi că are nevoie de reabilitare publică. În acest timp, maşina acestuia se afla încă în parcarea Parlamentului. “Ziarul de Iaşi” va urmări acest caz fierbinte şi vă va ţine la curent. 

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte