Dodon, testat de câteva ori la COVID-19

26 Iunie 2020 11:31 218 0 Ultima modificare 26 Iunie 2020 11:33

Până a merge la Parada de la Moscova, președintele Igor Dodon s-a testat de două ori la COVID-19, iar la sosirea în capitala Federației Ruse a fost testat încă o dată. Șeful statului spune că nu va sta în autoizolare 14 zile, ci doar câteva zile, iar duminică va efectua încă o dată testul la coronavirus, transmite IPN.

În cadrul emisiunii „Președintele răspunde”, Igor Dodon a declarat că a fost recomandarea părții ruse ca toți participanții la paradă să fie testați de câteva ori. „La noi totul este bine”, inclusiv toți militarii moldovei, care au participat la paradă, sunt sănătoși, a spus șeful statului.

Cât despre autoizolarea la întoarcerea din țară, Igor Dodon a precizat că termenul de 14 zile nu este obligatoriu dacă vizita peste hotare a fost în scop de serviciu. Chiar și așa, a decis să se autoizoleze câteva zile la Holercani, iar duminică va repeta testul și, dacă acesta va fi negativ, va merge luni la întrunirea săptămânală cu președintele Parlamentului și cu premierul, iar apoi se va deplasa în teritoriu.

Cât despre cheltuieilile pentru participarea la parada din Piața Roșie, președintele a declarat că acestea au fost suportate de către partea rusă, cu excepția biletelor la avion.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte