PUN a lansat Campania Săptămâna Memoriei // VIDEO

12 Iunie 2020 16:03 282 0 Ultima modificare 12 Iunie 2020 16:58

Partidul Unității Naționale lansează campania istorică anuală „Săptămâna Memoriei”, în perioada 28 iunie 6-iulie, în cadrul căreia cetăţenii Republicii Moldova, ai României, dar şi românii de pretutindeni, care au avut tangente cu evenimentele istorice: primul şi al doilea val al deportărilor staliniste, operaţiunea de eliberare a Basarabiei de sub ocupația sovietică şi ziua ocupaţiei sovietice a Basarabie, vor putea posta istoriile familiilor lor, însoţite de poze şi înregistrări video, documente şi mărturii, pe paginile personale sau pe pagina partidului PUN sau le pot trimite pe adresa electronică a partidului. Anunţul a fost făcut de către preşedintele PUN, Octavian Ţâcu, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a declarat că este o campanie lansată pentru a comemora evenimentele istorice menţionate şi că, pe parcursul acestei perioade, membrii PUN şi susţinătorii vor organiza evenimente şi depuneri de flori la mai multe monumente, vor participa la slujbe de pomenire şi evenimente de consemnare a memoriei eroilor români căzuţi în luptele pentru eliberarea Basarabiei. „Lunile iunie şi iulie sunt de un dramatism şi de o încărcătură simbolică deosebită în istoria românilor. În acest interval de timp s-au desfăşurat evenimente care au marcat definitiv soarta poporului român de pe ambele maluri ale Prutului şi locuitorii din Basarabia istorică”, a menţionat Octavian Ţâcu.

Preşedintele PUN a menţionat că lista localităţilor şi procesul de organizare a evenimentelor din campanie vor fi publicate pe pagina oficială a partidului, iar toţi doritorii se pot alătura echipei. Materialele şi istoriile trimise la adresa partidului vor fi difuzate, postate şi distribuite în presă, tv, radio şi pe reţelele sociale. Pentru cele mai emoţionante postări vor fi oferite premii: cărţi cu conţinut istoric.

Campania istorică „Săptămâna Memoriei”, începe pe 28 iunie, la ora 11.00, cu organizarea unui  flash-mob în fata parlamentului şi se va finisa pe 6 iulie, în Chişinău, cu o depunere de flori şi coroane la monumentul deportaţilor, din scuarul Gării, şi la Cimitirul eroilor români, de pe bulevardul Decebal.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte