Procurorii au decis clasarea mai multor cauze penale pretinse politice

09 Iunie 2020 11:32 305 0 Ultima modificare 09 Iunie 2020 11:32

La aproximativ patru luni de la inițierea procesului de evaluare a 38 de dosare penale, prezumat instrumentate pe motive politice, Procuratura Generală informează că grupul de control a luat decizii pe nou dintre ele. Astfel, s-a decis clasarea dosarelor, aflate la faza de urmărire penală, în privința Ludmilei Kozlovska, Ninei Cereteu, lui Valentin Eșanu și Andrian Borș. De asemenea, s-a decis clasarea dosarului lui David Davitean, pe capătul de acuzare vizând tentativa de omor al lui Gherman Gorbunțov, transmite IPN.

În privința avocatei Anei Ursachi  s-a decis revocarea măsurii preventive: arestul preventiv, precum și clasarea dosarului de căutare.

În cazul dosarelor aflat pe rolul instanțelor de judecată, a fost emisă sentință de încetare a procesului penal în privința lui Valentin Eșanu.

În privința dosarelor aflate la faza de executare a pedepsei, Procuratura a deschis procedura de revizuire a procesului penal în privința Olgăi Punga și a inițiat procedura de suspendare a executării pedepsei.

Procuratura a intervenit în favoarea condamnatului Arslan Safarmatov cu recurs în anulare, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința acestuia (combatant, cu grad de invaliditate), însă prin decizia Curții Supreme de Justiție recursul a fost respins. Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani examinează, în prezent, cererea acestuia de revizuire a dosarului penal.

Instanțele de judecată urmează să se pronunțe în curând și pe celelalte cauze penale, aflate pe rol. Deocamdată, soluții pe aceste dosare nu au fost adoptate, ședințele fiind amânate din cauza regimului special de activitate al acestora.

Printr-o dispoziție emisă în februarie curent de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost instituit un grup de control și monitorizare a unor dosare concrete. S-a întâmplat după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite la adresa procurorului general. Din acestea rezulta o listă de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte