Octavian Țîcu acuză Platforma DA de plagiat: „Știam că se copiază la școală și la facultate, dar nu știam că se copiază și în politică”

29 Aprilie 2020 12:24 347 0

Deputatul Octavian Țîcu, lider al PUN, afirmă că cei din Platforma DA au copiat o sesizare a Partidului Unității Naționale.

„Ei bine, eu n-am să tac și voi spune că Platforma DA, prin Vasilică Năstase (cu mai multe antecedente de la alte „facultăți”), a copiat azi sesizarea privind abuzurile în amendarea cetățenilor R. Moldova pe timp de pandemie, depusă de Partidul Unității Naționale la Curtea Constituțională, și a depus-o la rândul lor la aceeași Curte, pentru a nu rămâne în urmă de gura lumii. Iar pentru a părea și mai autentici spațiului mioritic, PPDA a făcut din asta bravadă publică și politică”, se arată într-o postare pe pagina sa de facebook.

„Știam că se copiază la școală și la facultate, dar nu știam că se copiază și în politică. Am aflat în parlament. Dar n-are cum fi altfel, deoarece majoritatea deputaților au copiat în școală și la facultate. Spre exemplu, PAS, PSRM, PDM, PPDA, copiază legi românești și le adaptează la cadrul legislativ din R. Moldova. Există însă trei legi de bază ale copiatului, pe care membrii PPDA, dar și alții ca ei, veniți în politica moldovenească pentru a plagia, a copia, a minți în propriul beneficiu, probabil nu le știu: 1. Legea I: Să nu subestimezi niciodată profesorul care te „păzește” și să vezi în el un „dușman” periculos și consecvent; 2. Legea II: Să nu iți supraapreciezi capacitățile și priceperea de a copia; 3. Legea III: Să îți calculezi cu atenție șansele reale de reușită, pentru că riscul este poate prea mare pentru câștigul posibil”, se mai arată în postarea sa.

Reamintim că Vasile Năstase a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care cere ca judecătorii să se pronunțe asupra unor prevederi din Constituție cu privire la instituirea stării de urgență.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte