PUN a făcut publică o Declarație privind anularea amenzilor abuzive aplicate persoanelor fizice și juridice în timpul pandemiei și sesizarea Curții Constituționale

27 Aprilie 2020 15:01 328 0

Președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, alături de vicepreședintele Partidului Unității Naționale, Ion Cobîșenco, au dat publicității unei declarații de presă privind anularea amenzilor abuzive aplicate persoanelor fizice și juridice în timpul pandemiei și sesizarea Curții Constituționale.

Președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, a depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională, prin care a cerut să fie declarat neconstituțional alin. (1) din art. 761 Cod contravențional, potrivit căruia „nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancţionează cu amendă de la 450 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice”.

PUN consideră că această normă contravine prevederilor art. 1, alin. (3), art. 22 și art. 23, alin. (1) și (2) din Constituția Republicii Moldova, precum și art. art. 6, paragraful 1 și art. 7, paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Din cauza caracterului neclar al normei vizate, odată cu instituirea stării de urgență, organele de drept au comis numeroase abuzuri. Reprezentanții legali ai statului au aplicat sancțiuni pe baza unor criterii fără temei legal, cel mai des bazându-se pe sesizări ale autorităților.

Mulți cetățeni au fost sancționați contravențional pentru simplul motiv că se plimbau singuri prin parcuri, fără ca să existe, în asemenea cazuri, un pericol real de contaminare/transmitere a bolilor epidemice. În alte spețe, cetățenii au fost amendați doar pentru că nu aveau asupra lor un act de identitate.

Este inadmisibil ca statul să-și jecmănească propriii săi cetățeni prin metode abuzive, cuantumul amenzilor fiind disproporționat față de câștigurile modeste ale acestora. Până în prezent au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei.

Este important, de asemenea, ca cetățenilor să li se aducă la cunoștință autoritatea care are competența de a stabili cu exactitate măsurile de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice. (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, Comisiile pentru Situaţii Excepţionale de nivel local ș.a.).

O hotărâre favorabilă în acest caz, dată de Curtea Constituțională, va reprezenta o posibilitate pentru toate persoanele care au fost amendate pentru încălcarea alineatului vizat să aibă dreptul la deschiderea unor proceduri de revizuire a cauzelor contravenționale, care reprezintă o cale extraordinară de atac, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Partidului Unității Naționale.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte