Țara arde, iar Dodon se piaptănă cu gândul la Focul Haric drept PR pascal

10 Aprilie 2020 10:44 310 0 Ultima modificare 10 Aprilie 2020 11:50

Într-o postare pe facebook, Igor Dodon ne anunța ieri că a avut „o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. L-am informat pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că în urma apelului pe care l-am făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric”, ca să fie respectată tradiția de 17 ani.

În aceeași zi, adică joi, vine la o emisiune TV ministrul de Externe, Oleg Țulea, care îl contrazice pe Dodon și precizează că în acest an nu este posibil să fie adus Focul Haric în țara noastră, așa cum se obișnuia în anii precedenți.

„Dacă, în varianta inițială, exact ca în anii precedenți, exista ideea că, potrivit mersului normal al lucrurilor, așa cum ne-am obiștnuit, să includă inclusiv aducerea Focului Haric din Ierusalim, este clar că în acest an nu este posibil. A existat astăzi o comunicare, inclusiv din partea președintelui și a premierului, care au avut discuții cu reprezentanții Bisericii din Republica Moldova, agreând că în acest an, de sărbătorile de Paști, nu vor fi organizate ceremoniile tradiționale, inclusiv și Focul Haric nu va fi adus”, a declarat ministrul de Externe, Oleg Țulea.

Vocea Basarabiei a scris, în context, că multe țări creștine au renunțat în acest an să aducă Focul Haric. Toată lumea ține minte ce aglomerație de oameni era la Sfântul Mormânt de la Ierusalim în noaptea Învierii. Poate că în anul acesta nu va fi așa aglomerat ca în alți ani, dar, oricum, va fi un teren propice pentru contagierea cu Covid-19. Apoi, să zicem, va fi adus Focul Haric în Moldova. Cum vor lua enoriașii din acesta, în condițiile restricțiilor severe de circulație? Nu ar fi mai creștinește ca cei cu dare de mână care intenționau să achite cheltuielile pentru aducerea Focului Haric să susțină medicii chinuiți și istoviți de muncă, pe sărmanii care îndură foame? Căci Dumnezeu le vede pe toate, și gesturile omenești, creștinești, dar și pe cele ipocrite și fals creștine.

 

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte