Igor Dodon i-a cerut Maiei Sandu să-și retragă cererea de chemare în judecată a guvernării în problema poliței de asigurare medicală

02 Aprilie 2020 20:46 986 0 Ultima modificare 02 Aprilie 2020 22:48

Igor Dodon i-a cerut Maiei Sandu să-și retragă cererea de chemare în judecată împotriva Guvernului care i-a obligat pe moldovenii care vin din străinătate să-și cumpere poliță de asigurare medicală. Dodon a rugat-o pe lidera PAS să fie solidară și să susțină sistemul medical.

„Vă rog foarte mult. Haideți să avem respect pentru medici și să contribuim toți împreună, și cei care locuiesc în Republica Moldova, și cei care revin acum acasă. Cu această ocazie, vreau să cer de la unii politicieni retragerea cererii pe care au adresat-o în judecată împotriva Guvernului. Vreau ca acești politicieni să manifeste solidaritate cu toți cetățenii”, a declarat el.

Partidul Acțiune și Solidaritate a atacat în instanța de judecată decizia adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale care prevede că moldovenii din diasporă trebuie să procure poliță de asigurare atunci când revin acasă. Președinta formațiunii PAS, Maia Sandu, afirmă că decizia în cauză este neconstituțională.

Drept argument, Igor Dodon a vorbit despre costul mediu al unei zile de tratament în staționar pentru o persoană infectată cu noul tip de coronavirus, care ajunge la 2225 de lei, iar dacă pacientul este la terapie intensivă, cheltuielile cresc la 5300 de lei pe zi.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte