Ion Chicu, replici spumoase la adresa fostului premier și a fostului ministru al sănătății, legat de Covid-19

02 Aprilie 2020 11:19 1827 0 Ultima modificare 02 Aprilie 2020 11:25

Acum câteva zile, premierul Ion Chicu a fost un pic slobod la gură și i-a făcut pe unii oponenți politici „secături, oameni mârșavi”, fără a da nume. Acum, șeful Cabinetului de miniștri folosește un limbaj decent și la obiect. Domnia sa le propune membrilor PAS să achite polițele medicale pentru diasporă.

Reacția vine după ce formațiunea condusă de Maia Sandu a criticat decizia autorităților de a obliga moldovenii care revin acasă să-și cumpere polița de asigurare medicală.

„Am înțeles că cineva a atacat în instanță decizia Comisiei Situații Excepționale, de a pune în practică ceea ce și fără decizia CSE trebuie de îndeplinit – prevederile Legii 1593 privind asigurările obligatorii în medicină. Adică, obligativitatea fiecărui cetățean să se asigure medical până la 31 martie. Se face politică pe tragedia oamenilor. E regretabil…

Propun politicienilor respectivi să-și amintească de proiectul „Adoptă un vot”, utilizat de ei cu atâta abilitate pentru a aduce diaspora la vot (de la distante de mii de kilometri). Să-l aplice în aceste momente grele pentru diasporă. „Adoptă o poliță medicală” ar fi cazul ACUM”. 

Pe internet a apărut în context inițiativa „Achit polița de asigurare”. „Dacă sunt persoane care într-adevăr au doar bani de bilet spre casă, dar nu și de poliță de asigurare, mă ofer să achit o poliță pentru cineva dintre voi. Astfel contribuim cu toții. Eu poate reușesc să plătesc salariu unui medic. Iar tu poate vei zbura spre casă în caz că nu ai altă ieșire din situație. Cu politicienii ne clarificăm la alegeri”, scrie internautul pe rețelele de socializare.

Premierul mai vorbește pe puncte, gradual, despre pașii întreprinși și anumite cazuri de răspândire a coronavirusului din cauza iresponsabilității unor moldoveni sosiți din străinătate.

„Mai mulți cetățeni din diasporă introduc premeditat date eronate în fișele epidemiologice, pe care le completează la intrarea în țară. Adrese greșite, numere de telefoane inexistente. Fac apel către toți să manifeste responsabilitate maximală”.

Ion Chicu a mulțumit presei pentru reflectarea obiectivă a situației cu prevenirea și combaterea efectelor acestui virus. Pe de altă parte, însă, a făcut apel către media angajată politic să speculeze pe alte subiecte, nu pe sănătatea oamenilor. Consecințele dezinformării pot fi foarte grave și există responsabilitate pentru aceasta.

„Pentru fosta ministră a sănătății (Ala Nemerenco - n.n.), dar și șefa ei de partid, care a ofensat colegii de la minister și medicii - o rugăminte. Cu must de poamă tratați-vă voi. O să vă ajute. Manifestați respect elementar față de oamenii din această țară. Da, și poate mergeți în diasporă și le comunicați despre necesitatea respectării recomandărilor medicilor italieni și ai noștri”, a punctat premierul.

În încheiere, el le-a mulțumit medicilor, polițiștilor și tuturor funcționarilor publici antrenați în procesul de prevenire a răspândirii a virusului COVID-19 și de combatere a efectelor acestuia.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte