Octavian Țîcu a lansat două propuneri pentru depășirea actualei situații de criză legată de pandemie

01 Aprilie 2020 13:42 991 0

Criza politică, medicală, economică și socială provocată de Coronavirus este fără precedent în istoria umanității, pentru că are un impact global major, a cărui durată este dificil de estimat. O problema și mai importantă este faptul că impactul și provocările sunt globale, iar soluțiile și rezolvarea problemelor sunt naționale, adică fiecare stat se descurcă în mare parte pe cont propriu, se arată în declarația deputatului Octavian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale.

În aceste condiții, criza ne-a arătat slăbiciunea instituțională și organizațională a unui stat eșuat și corupt cum este R. Moldova: incapacitatea coordonării instituționale, lipsa de pregătire a instituțiilor statului, amatorism și diletantism, lipsa unor capacități de prognozare; lipsa de pregătire a instituțiilor medicale, corupția din sistem, lipsa de dotare a spitalelor și condiția precară a medicilor. În aceste condiții, în prim plan, la fel ca și în alte situații de acest fel, a fost scos factorul uman – medicii și asistenții medicali, primarii, funcționarii din administrație - care prin sacrificiul propriu și expunere personală, compensează lipsa de pregătire a instituțiilor statului. Infectarea medicilor trebuie de urgență prevenită și contracarată, iar personalul medical urmează în primul rând a fi testat.

Criza ne-a demonstrat, odată în plus, că R. Moldova este un stat falimentar, incapabil să răspundă adecvat provocărilor globale. Această slăbiciune instituțională, care în scurt timp va atinge limitele sale de reacție și acțiune, va provoca un colaps social și umanitar.

În calitate de deputat, vin cu două propuneri pentru depășirea situației actuale, reprezentate prin două sloganuri:

Uniți contra pandemiei

Considerăm că pentru a răspunde adecvat provocărilor generate de pandemie este nevoie de o conlucrare aprofundată între România și R. Moldova. Chiar dacă se confruntă la ora actuală cu aceleași probleme, statul român dispune de instituții statale, medicale, militare și civile, capabile să facă față pandemiei. Doar într-un efort comun cu România, R. Moldova va reuși să evite scenariul apocaliptic. Cele două state nu trebuie să-și închidă reciproc frontierele, ci să acționeze la unison pentru depășirea crizei. Credem că trebuie create condiții pentru repatrierea cetățenilor moldoveni care revin acasă prin România, în lipsa altor posibilități de revenire. Personalul medical, medicamentele și echipamentul medical trebuie să circule nestingherit între cele două state, pornind de la caracterul special al relațiilor dintre R. Moldova și România. Lupta contra pandemiei trebuie să ne unească, nu să ne separe și mai mult.

Colapsul instituțional al R. Moldova în lupta contra pandemiei de Coronavirus s-a datorat izolării internaționale a statului. Guvernarea PSRM, iar de curând PSRM-PDM, au izolat din punct de vedere internațional R. Moldova, în mod special de România, Uniunea Europeană și Statele Unite. Acest fapt n-a permis atragerea la timp a finanțărilor occidentale, care ar fi întărit reperele de rezistență instituțională contra pandemiei și crizei economice pe care aceasta a generat-o.

Accesarea cât mai grabnică a creditului pus la dispoziție de FMI atât pentru combaterea epidemiei, cât și pentru sprijinirea sectoarelor economiei afectate de starea de urgență și epidemie, este o necesitate stringentă și urgentă. Situația critică în care ne-am pomenit arată o dată în plus, cu prețul colapsului, că viitorul R. Moldova este alături de România în Uniunea Europeană și în NATO.

Diaspora acasă

Considerăm că în prezent cea mai mare preocupare pentru cetățenii R. Moldova este stoparea răspândirii virusului. Din acest punct de vedere, există o responsabilitate a guvernării și una a cetățenilor, care trebuie să acționeze la unison pentru contracararea acestei provocări. Dincolo de componenta internă a prevenirii răspândirii, pe care o gestionează Comisia de Stări Excepționale și instituțiile abilitate, o provocare aparte, la care guvernarea n-are răspuns eficient, este reîntoarcerea masivă a cetățenilor moldoveni acasă. Nu există un mecanism guvernamental de coordonare centralizată pentru revenirea Diasporei, care trebuie să se facă în colaborare cu autoritățile statelor de unde revin cetățenii noștri. Inițiativele particulare sau egoismul partidelor politice nu trebuie să înlocuiască implicarea statului, care urmează în cel mai apropiat timp să elaboreze strategia de revenire, carantinare și integrare a Diasporei.

Prin urmare, propun programul „Diaspora Acasă” , care cuprinde următoarele etape:

- Asigurarea funcționalității unor centre de triaj instaurate prin intermediul Ambasadelor și a Consulatelor Republicii Moldova din țările-gazdă situate în zona roșie (Italia, Franța, Spania etc.) pentru ca locurile la zborurile charter efectuate în perioada crizei sanitare să fie repartizate prioritar persoanelor aflate în situație de criză: persoane în etate, persoane suferinde de maladii grave (altele decât COVID-19), familii cu copii minori, etc. Ulterior în această categorie pot fi acceptați alți cetățeni moldoveni cu necesități de a reveni acasă;

- Crearea condițiilor pentru repatrierea cetățenilor moldoveni care revin acasă prin România, în lipsa altor posibilități de revenire, care să fie coordonate de autoritățile celor două state.

- Preluarea acestor cetățeni de către instituțiile medicale și civile, iar pentru a opri răspândirea pandemiei este necesar, obligatoriu chiar, ca la întoarcerea in țara sa fie examinați și izolați pentru 2 săptămâni.

- Instituirea unor de centre de carantină pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Centrele de carantină instituționalizată pot fi organizate în hoteluri, complexe turistice, cămine sau alte instituții care se pretează la un astfel de efort și care pot asigura o izolare a compatrioților noștri veniți de peste hotare.

- Pentru scurtarea perioadei de izolare și reducerea cheltuielilor de întreținere, propunem efectuarea testării prioritare pentru această categorie, cei sănătoși putând astfel să meargă în/la locul de baștină, iar cei infectați să urmeze tratament.

- Pentru evitarea tensiunilor sociale și a șomajului, propunem stimularea agenților economici pentru angajarea celor reîntorși, prin subvenții din partea statului în eventualitatea încadrării acestora în câmpul muncii.

- Stabilirea unui mecanism de conlucrare a autorităților centrale și a celor locale pentru monitorizarea procesului de revenire și încadrarea a cetățenilor moldoveni din diasporă în comunitatea locală.

- Readucerea și implicarea cât mai grabnică a Parlamentului și a comisiilor parlamentare în soluționarea problemelor generate de pandemie. Cooptarea în Comisia pentru Situație Excepțională a partidelor de opoziție și folosirea relațiilor externe și expertizei de care partidelor de opoziție dispun în interesul combaterii epidemiei.

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte