EDITORIAL Șobolanii naufragiului pandemic

23 Martie 2020 11:00 301 0 Ultima modificare 23 Martie 2020 19:03

Este bine știut că adevărul doare, iar neadevărul ucide. De aici apare întrebarea firească: „De ce dar alegem, nesiliți de nimeni, fără niciun motiv care ne-ar aduce careva foloase, neadevărul și nu, cum ar fi logic, adevărul?”. „Prostia omenească”, ar fi răspunsul. Suntem în stare de naufragiu. Demult suntem. Nu de ieri. Nu de alaltăieri. Suntem, de fapt, cam de când ne-am pornit, chipurile, în larg. Dar preferințele neadevărului au dus la aceea că numai zilele acestea, cei de la ghidonul deciziilor, „împinși” de niște viruși treziți din amorțeală, au declarat stare de urgență. 

Și iată că au și apărut la suprafață, în toată splendoarea lor, culorile sinistre ale tabloului unei nave naufragiate. Primii mesageri ai viitoarei catastrofe au fost, desigur, șobolanii. Și dacă șobolanii medievali părăseau corabia primii, mânați doar de instinctul de supraviețuire, șobolanii cu două picioare ale zilelor noastre, mai ziși și sapiens, se îmbulzesc nu spre colacul de salvare, dar spre treuca cu dividende. Nu-i oprește nimic în setea de acaparare: nici legile de două ori mai dure ale unei stări excepționale, nici grăuntele rațiunii, nici cei șapte ani de acasă, nici cumsecădenia, nici bunul simț, nici relațiile părinți - copii. Totul e călcat în picioare. Ascunși sub umbrela pandemiei, ei, repet, șobolanii zilelor noastre, cu o cruzime specifică doar speciei umane, se scaldă în dezmăț. De jos până sus, de sus până jos, pe tot spectrul relațiilor umane domină cinismul, fățărnicia, impertinența și egoismul.

Se uită încruntat un tată la copilul sosit din Italia și, deși nu spune în voce, privirea-i grea trădează un reproș dureros că ar fi fost mai bine dacă mai zăbovea în Italia lui plină de „zarază”. Fiul, și el, îi răspunde cu privirea rece, chipurile 20 de ani, când în fiecare lună îi trimitea câte 500 de euro, nu se temea de „zarază”. Și devine deodată casa cu termopanul ei italian pustie și rece. Străină și respingătoare apare ograda copilăriei cu tot cu scrâncioburile ei bogate europene. Nucul de la poartă, martorul multor cuvinte frumoase rostite la mesele de sărbătoare își lasă, parcă rușinos, ramurile în jos și nedumerit își întreabă rădăcinile, ce-i cu oamenii ăștia.

La serviciu, o șefă, sub pretextul luptei cu virusul blestemat, în sfârșit, găsește motiv de a-și concedia subalternul zăbovit pe patul spitalului de o banală apendicită, și a-și aduce amantul în locul acestuia.

Un agent economic și el, în sfârșit, sub aceeași umbrelă a luptei cu epidemia, se răfuiește cu un potențial concurent, acaparându-i afacerea.

Partidele politice care mai de care devin surori de sânge cu poporul înfometat și debusolat, rătăcit și umilit, adus la disperare de atâtea promisiuni deșarte că anume sub ștampila partidului cutare stă ascuns, deocamdată, antidotul virusului ucigător. Și vorba lui Ilf și Petrov din romanul

„Douăsprezece scaune”: vaccinul va fi repartizat doar membrilor de partid.

De către om au fost treziți din somn niște viruși invizibili, deveniți neascultători, care au demonstrat că specia umană și-a ales nu acel drum spre evoluție. Că bombele nucleare sunt bune doar pentru nimicirea omului de către om și nicidecum pentru apărare. Au demonstrat un Adevăr biblic că toți suntem egali în fața Domnului. Că nu există State - supraputeri care pot să dirijeze prin forță brutală, cu toate și cu totul în această lume. Că ele sunt stăpânele Planetei. Ca ele, aceste supraputeri, sunt PUTEREA, MĂRIREA ȘI SLAVA.

A fost nevoie de niște viruși înzestrați cu coroană pentru a trezi omul la realitate. Vor slăbi acești viruși doar atunci când vom uita de egoism, cinism, impertinență și ne vom întoarce cu fața spre marele dar, numit OMENIE. Altfel, vor reveni și mai înverșunați, și mai crânceni.  Și atunci, nici chiar  instinctul de șobolani nu ne va salva.

Leonid Smolnițchi

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte