PSRM și PD au reluat discuțiile pentru crearea unei coaliții de guvernare

16 Martie 2020 13:16 167 0

Coronavirusul nu este un impediment în negocierile celor două formațiuni parlamentare care aveau și până acum o majoritate tacită. Grupurile de lucru din partea PSRM și PDM continuă, astăzi, negocierile privind crearea unei platforme politice pentru susținerea guvernului, potrivit unui comunicat de presă al socialiștilor. Discuțiile au început la ora 13.00, la Parlament, iar ulterior vor fi făcute declarații pentru presă, transmite Radio Chișinău.

Cele două formațiuni au inițiat discuțiile la începutul lunii martie. Socialiștii, care dețin 35 de mandate în Parlament, au beneficiat de voturile deputaților democrați în noiembrie anul trecut pentru a demite Guvernul condus de Maia Sandu.

Ulterior, democrații au votat alături de socialiști pentru învestirea guvernului Chicu, precum și alte decizii. Conducerea PD a negat până acum că s-ar afla la putere împreună cu PSRM.

Recent, 7 dintre cei 29 de deputați ai PD au ieșit din formațiune și au format Grupul „Pro Moldova”, condus de fostul spicher Andrian Candu.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte