PDM și PSRM, doi într-o barcă, de nevoie. Cât vor rezista? Până când vânturile, valurile îi vor răsturna

10 Martie 2020 18:15 242 0

Chiar înainte de înlăturarea de la guvernare a blocului ACUM, Partidul Democrat a făcut un tandem tacit cu PSRM, a votat tot ce au propus socialiștii, menținând, chipurile, distanța „respectuoasă” de blamatul și monstruosul PSRM. Coaliția dintre PSRM și PDM nu este o „coaliție monstruoasă”, cum a fost cândva cea dintre PPCD și PCRM, fiindcă astăzi între cele două formațiuni aproape că nu există nici o diferență, doar în declarații, de ochii lumii, PDM încercând să salveze aparențele și insistând că a rămas același partid pro-occidental.

Mai mulți analiști au remarcat că această coaliția de guvernare între PSRM și PDM se formalizează de nevoie și că reprezentanții celor două formațiuni nu au încotro. Și aceasta pentru că, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, persistă riscuri și nici nu este clar cu ce rezultate și pentru cine se vor încheia acestea. Opinia îi aparține lui Ștefan Gligor, avocat, expert în politici publice, participant la dezbaterile publice „Coaliția de guvernare PSRM-PDM: necesități, posibilități, motive, impact asupra societății?”, organizate de Agenția de presă IPN.

În opinia expertului, în această coaliție, „agendele democraților și socialiștilor vor fi diferite, însă scopul lor va fi îmbogățirea ilicită și pregătirea pentru următoarele exerciții electorale”.

„Nu există nimic mai fals în Republica Moldova și în societatea noastră decât prezentările oficiale de fațadă ale partidelor politice, în special ale celor două partide – PDM și PSRM. Nu există diferențe ideologice între oameni care au fost la guvernare în ultimele două decenii – felul lor de a fi, felul lor de a gândi, de a reacționa și a de a-și apăra și proteja interesul personal, financiar, criminal, ilegal, este unul evident”, susține expertul.

Potrivit lui, se fac tot felul de declarații legate purificarea Partidului Democrat. „Or, oamenii trebuie să fie atenți la detalii, pentru că politicul este o minciună manipulată de oameni foarte pricepuți. Diferențe de ideologice, de program, de partid nu există între PSRM și PDM, ci au o singură ideologie și o singură politică – încasarea veniturilor din aranjamente ilegale, care sunt accesorii colaterale exercitării actului guvernării”. Este o discuție falsă diferența ideologică între PDM și PSRM. Există o singură ideologie – banii. De asta am ajuns la dosar penal pentru uzurparea puterii, de asta am ajuns la o Curte Constituțională de buzunar”, opiniază Ștefan Gligor.

Potrivit lui, interesul PDM de a intra in coaliția de guvernare este de a-și negocia poziții cât mai bune și ar fi vorba despre trei-patru ministere și agenții. „Însă, când vine vorba despre PSRM, există acea fracțiune parlamentară și există Igor Dodon, iar interesele lor nu întotdeauna coincid. Pentru Igor Dodon este principial să-și păstreze funcția de președinte al țării din mai multe perspective. Printre aceasta se numără și menținerea sa în calitate de persoană principală de contact din partea Federației Ruse, și prestația lui personală a reușit datorită relațiilor cu Federația Rusă. În cazul în care Igor Dodon ar pierde fotoliul de președinte, el ar răci relațiile cu Rusia. Cei din fracțiunea PSRM înțeleg că jocurile lui Igor Dodon ar putea să-i coste mandatele, inclusiv ar avea de suferit formațiunea politică”, a spus Ștefan Gligor.

„Igor Dodon a riscat tot, a luat puterea și acum responsabilitatea îi aparține. Guvernul Chicu o duce prost, în opinia mea. La câtă pretenție și ambiție au declarat, constatăm că nu fac față la ceea ce au pretins. Și atunci, dacă am fi mers pe scenariul sincronizării prezidențialelor și parlamentarelor, nu se știe unde era să ajungă. Îi ajută situația proastă a partidelor de dreapta. De asta au preferat să împartă veniturile, ministerele, să mai dea din putere ca să-și asigure spatele pentru alegerile prezidențiale. Să-și sincronizeze eforturile ca partide pentru a asigura o victorie lui Igor Dodon, iar în funcție de aceasta va fi decisă soarta alegerilor anticipate”, a notat Ștefan Gligor.

Ștefan Gligor consideră că această coaliție este una firească atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiect, pentru că reprezentanții acestor două formațiuni sunt compatibili „prin prisma lor valorică sau non-valorică”. Potrivit expertului, stagnarea este caracteristica principală care poate veni de la această coaliție. „Eu cred că ei vor conserva lucrurile și vor încerca să reabiliteze acele scheme de îmbogățire ilicită în care a excelat Vlad Plahotniuc în perioada controlului său asupra tuturor ramurilor puterilor în stat”, a mai spus Ștefan Gligor.

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte