FMI e cu ochii pe noi nu numai când e vorba de reforme, dar și când sunt arestați bancheri

06 Martie 2020 12:20 239 0

FMI este un organism internațional care nu acceptă nici măcar mici devieri de la regulile, rigorile stabilite, necum ilegalitățile comise de o structură cu care întreține relații strânse și pe care o monitorizează îndeaproape. Mai ales că împrumuturile acordate unei țări în curs de dezvoltare, cum e Republica Moldova, sunt monitorizate, gestionate de Banca Națională.

În consecință, Fondul Monetar Internațional a luat notă de acțiunile de urmărire penală ce vizează Banca Națională a Moldovei și va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu. Volodymyr Tulin, reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, a făcut o declarație în acest sens imediat.

„În acest context, va fi important de păstrat independența Băncii Naționale a Moldovei, astfel încât să fie menținut progresul obținut prin eforturi mari pe parcursul realizării programului susținut de Fondului Monetar Internațional, în beneficiul cetățenilor. Suntem gata să susținem continuarea reformelor din Republica Moldova”, se menționează în declarația de presă a FMI.

Procuratura Anticorupție a desfășurat joi, 5 martie, acțiuni de urmărire penală la BNM, în dosarul fraudei bancare. Drept urmare, un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție au fost reținuți. În cadrul acestei acțiuni penale, procurorii i-au înaintat învinuirea și fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, care a și fost audiat de procurorii anticorupție.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte