Unirea prin acordarea cetățeniei române, tot mai aproape

05 Martie 2020 13:28 716 0

Ana Guțu, Secretar de Stat în Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova la Guvernul României, relevă, într-o postare pe Facebook, precum că a avut o întrevedere cu preşedintele şi cu vicepreşedinții Autorității Naționale pentru Cetățenie, de la care a aflat statistici interesante.

„De exemplu, dacă, până în anul 2015, numărul solicitanților de cetățenie română se ridica la 20-30 de mii anual, în 2019, la ANC au fost depuse 140.000 de dosare ale petenților. 80% dintre toți solicitanții sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, relevă Ana Guțu.

Ea a adăugat însă că între timp numărul funcționarilor din ANC a rămas acelaşi. Este evident faptul că pentru soluționarea unui număr atât de mare de dosare e necesară o revizuire a modului de funcționare a ANC. În acelaşi timp, foarte multe etape în analiza unor dosare pot fi evitate, dacă petentul ar avea grijă să aibă un dosar complet fără erori. Şi, mai ales, e nevoie ca solicitanții să evite serviciile firmelor intermediare, care, deseori, mai mult îi complică solicitantului procedurile de redobândire a cetățeniei române.

„Voi întreprinde diligențele necesare pentru a solicita fortificarea resursei umane a ANC în vederea fluidizării procesului de analiză şi avizare a dosarelor cetățenilor Republicii Moldova care îşi doresc redobândirea cetățeniei române”, a conchis Ana Guțu.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte