Prim-ministrul Ion Chicu va veni, astăzi, în fața deputaților. Potrivit surselor Deschide.md, acesta va prezenta Raportul de activitate pentru 100 de zile în funcția de șef al Cabinetului de miniștri.

Contactat de Deschide.md, consilierul premierului, Vitalie Dragancea, a declarat că prezența de astăzi a lui Chicu în Parlament nu este „bătută în cuie”. Totuși, spune acesta, din câte se cunoaște, prim-ministrul a discutat, în această dimineață, cu reprezentanții Parlamentului despre acest lucru.