Premierul Chicu cere suportul UE pentru a convinge tinerii să rămână în Moldova

19 Februarie 2020 10:19 191 0 Ultima modificare 19 Februarie 2020 10:27

Prim-ministrul Chicu a participat la evenimentul de marcare a 5 ani de la implementarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) dintre Moldova și UE.

Evenimentul organizat de către Asociația Businessului European (EBA) a reunit oficiali europeni, reprezentanți ai corpului diplomatic, miniștri și șefi a instituțiilor publice, reprezentanți ai business-ului de pe ambele maluri ale Nistrului.

Au fost constatate efectele implementării DCFTA, oportunitățile și provocările pentru mediul de afaceri și economia națională. 

Ion Chicu a menționat că o dată cu semnarea Acordului „mărfurile noastre nu mai au nevoie de viză pentru a merge în UE", fapt ce stimulează exportul în UE.

Circa 70% din exporturile RM sunt în UE, și peste 1800 de companii exportatoare moldovenești din totalul de cca 2500 sunt orientate spre piața UE.

„Avem nevoie de parteneri în toate părțile lumii. Cifrele arată cât de multe putem face când învățăm și nu ne temem de schimbări.

Este important ca exporturile noaste în UE să fie completate cu mărfuri cu o valoare adăugată sporită, or actualmente, materia agricolă predomină în detrimentul produselor agroalimentare procesate", a spus premierul.

Premierul a vorbit despre migrația tinerilor, menționând că problema necesită tratată înțelept și hotărât:

„Avem tineri energici și educați – țara investește în educația și sănătatea lor, dar cum ajung maturi ei pleacă.

Trebuie să elaborăm și să implementăm programe care pot convinge tinerii să rămână în Moldova, să se implice în modernizarea țării. Solicit suportul UE și a partenerilor de dezvoltare în competiția pentru resursele de muncă".

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte