Inițiativă legislativă pentru mai multă transparență în activitatea Parlamentului

14 Ianuarie 2020 18:45 96 0 Ultima modificare 14 Ianuarie 2020 18:53

Deputații fracțiunii PAS/ACUM, Lilian Carp și Galina Sajin, vor ca toate amendamentele propuse de aleșii poporului, discursurile lor, dar și scrisorile care vin în adresa parlamentarilor, să fie făcute publice pe site-ul Parlamentului. În acest sens, cei doi deputați vor înregistra o inițiativă legislativă care prevede modificarea Regulamentului Parlamentului, transmite IPN.

Galina Sajin a declarat în cadrul unei conferințe de presă că inițiativa legislativă prevede publicarea interpelărilor făcute de către deputați, precum și a răspunsurilor oferite. De asemenea, se propune publicarea luărilor de cuvânt ale deputaților și declarațiilor făcute în Parlament.

„Parlamentul trebuie să tindă spre transparentizarea activității sale, trebuie să creeze o legătură mai bună cu alegătorii, cu cetățenii pe care îi reprezintă”, a spus Galina Sajin.

Potrivit lui Lilian Carp, populația scrie plângeri, scrisori pe numele deputaților, iar cei care scriu trebuie să cunoască pe ce dată a intrat scrisoarea în Parlament accesând rubrica deputatului respectiv. Se propune a fi publicat conținutul scrisorii, care au fost acțiunile deputatului și finalitatea acesteia. „Din păcate, sunt scrisori care vin și nu au o finalitate, nu sunt oferite răspunsuri. Ne dorim ca fiecare cetățean printr-un singur clic să vadă care este activitatea deputatului și interesele cui le apără în plenul Parlamentului”, a spus deputatul.

Inițiativa legislativă trebuie votată de 51 de deputați pentru a intra în vigoare.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte