Pierderi pe linie în suburbii pentru Bl. ACUM! Înfrângere și la Trușeni! Stela Munteanu de la PUN și-a surclasat adversarul

04 Noiembrie 2019 13:11 1029 0 Ultima modificare 04 Noiembrie 2019 13:28

Rezultatele turului al doilea al alegerilor locale generale aduc rezultate tot mai negative pentru Blocul Electoral ACUM. După ce au pierdut primăria Chișinăului prin Andrei Năstase, învins la scor de socialistul Ion Ceban, ACUM pierde și în suburbii. 

La Trușeni, candidatul PUN, Stela Munteanu a adunat 55,98% din voturi, față de candidatul ACUM, Iurie Madan, 44,02%.

La Durlești, Eleonora Șaran de la PPEM (63,84%) a învins candidatul ACUM, Nicolae Nistor.

A pierdut candidatul ACUM și la Codru. Independentul Vladimir Munteanu (52,77%) l-a învins pe Stelian Manic.

Și la Budești se înregistrează o înfrângere a Blocului ACUM. Independenta Nina Costiuc (52,69%) l-a învins pe Sergiu Brînza.

Liberalul Igor Moraru (52,31%) l-a învins la Bubuieci pe candidatul ACUM Constantin Covrig.

Înfrângere și la Ghidighici pentru Blocul ACUM. Reprezentantul USB, Victor Durbală (54,11%), a învins-o pe Angelica Caraman.

ACUM a învins la Grătiești prin Victor Mardare (31,65%), în fața liberal-democratului Ion Stepuleac. Alexandr Vornicu (57,92%) de la ACUM a învins la Stăuceni în fața lui Nicolae Balaur. Candidatul ACUM Ilie Leahu (72,16%) a învins la Băcioi în fața lui Ion Bivol de la PSRM.

Învingători în alte localități din suburbiile Chișinăului: 

Condrița / Andrei Donică (71%) - MPSN

Sângera / Valeriu Popa (60,55%) - VP

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte