Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat

05 August 2019 12:42 936 0 Ultima modificare 05 August 2019 12:42

Procuratura Generală a anunțat luni, 5 august, că a iniţiat urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat în perioada 7 – 14 iunie curent, de către fosta guvernare a Republicii Moldova. Urmărirea a fost demarată prin ordonanţa Procurorului general  interimar, Dumitru Robu, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituţiei, după constatarea mai multor erori de fapt şi de drept la emiterea ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă de fostul Procuror general  interimar, Igor Popa, la 23 iulie 2019, actuala conducere a procuraturii a decis să anuleze documentul.

Exercitarea urmăririi penale pe acest caz va fi efectuată de un grup de urmărire penală, format din procurori, ofiţeri de urmărire penală şi ofiţeri de investigaţie din diferite subdiviziuni ale organelor de drept, iar Procuratura va informa despre evoluţia investigaţiilor pe acest caz.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte