Partidul condus de Valeriu Munteanu va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripții, dar și la cele locale

04 August 2019 13:57 998 0 Ultima modificare 04 August 2019 14:00

Partidul Uniunea Salvați Basarabia (USB) va participa la alegerile parlamentare noi din circumscripții, dar și la cele locale din 20 octombrie curent. Decizia a fost luată duminică, 4 august, în cadrul Consiliului Republican al formațiunii, transmite AGORA.md

„USB va avea candidați în toate cele patru circumscripții uninominale și candidați la nivelul raioanelor, satelor, orașelor, precum și candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău”, se arată într-un comunicat al partidului.

„USB a decis în cadrul consiliului republican să nu facă coaliții post-electorale cu nici o forță politică care este împotriva Unirii, împotriva integrării europene, împotriva democrației și a statului de drept, inclusiv nu vom coaliza post-electoral cu PSRM. Nu vom face cu socialiștii niciun fel de coaliții temporare sau permanente, pentru că ar însemna să facem coaliție cu Rusia”, a mai adăugat conducerea USB.

AGORA amintește că la 21 iunie curent o nouă formațiune politică unionistă a fost lansată la Chișinău, în frunte cu fostul vicepreședinte al Partidului Liberal, Valeriu Munteanu.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte