Sergiu Sîrbu, la emisiunea Țara de la Vocea Basarabiei: Noua guvernare vrea să captureze statul // VIDEO

19 Iunie 2019 10:36 258 0 Ultima modificare 19 Iunie 2019 10:40

Noua guvernarea vrea să captureze în continuare mai multe instituții ale statului: Curtea Constituțională, Procuratura Generală, Comisia Electorală Centrală ca să se răzbune și să se răfuiască cu Partidul Democrat. Declarația aparține deputatului democrat Sergiu Sîrbu. Potrivit lui, PDM, deși este în opoziție, este încă un concurent foarte puternic și noua guvernare nu ar avea nevoie de un asemenea actor pe arena politică. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Țara de la postul de televiziune Vocea Basarabiei, transmite IPN.

„Regretăm acest fapt, noi ne documentăm. Vom informa comunitatea internațională, sper să reacționeze doar că până acum nu prea am văzut această reacție”, a declarat parlamentarul PDM.

Fostul deputat Ștefan Secăreanu spune că trecerea în subordinea președintelui a Serviciului de Informații și Securitate este un lucru alarmant și că aceasta nu ar însemna democrație. „Eu credeam că cei care au fost în opoziție, cei de la ACUM, care se consideră pro-europeni și cad în această capcană de răzbunare care este practicată de grupările care au anumite interese, este grav”, spune Ștefan Secăreanu. Potrivit lui, societatea moldovenească asistă la anumite încăierări care au loc între diferite grupări de interese.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere că noua guvernare a venit la putere nu pentru a guverna în sensul tradițional al cuvântului. În atitudinea dușmănoasă față de Partidul Democrat, consideră comentatorul, singurul scop este distrugerea PDM, dar nu guvernarea. În opinia lui, această răzbunare are scopul să se producă cât mai repede, în termeni record, viteza trebuie să fie maximă. „Așa-numita justiție a noii guvernări trebuie să apese pe accelerator din răsputeri pentru ca în foarte scurt timp să obțină rezultatele dorite – eliminarea celor suspectați că ar fi cumva sub influența PDM”, susține Corneliu Ciurea.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte