Protestele ACUM din 2016, dirijate de interlopi // DECLARAȚII

05 Iunie 2019 11:08 525 0 Ultima modificare 05 Iunie 2019 16:36

Protestele din 2016 din Piața Marii Adunării Naționale organizate de PAS și PPDA au fost coordonate într-un oraș din Italia. Declarația a fost făcută în exclusivitate de fostul deputat în primul Parlament, Valentin Dolganiuc la emisiunea Țara de la postul nostru de televiziune. Dolganiuc, care a fost fruntaș în Platforma Civică Demnitate și Adevăr susține că la această întâlnire a participat și un interlop, fără a da însă numele acestuia: ”Eu știu cum s-a decis aceste proteste în Piața Marii Adunării Naționale, că nu s-a decis în PMAN, s-a decis în afara Republicii Moldova și nu o să vă spun locația, nu la Frankfurd și nici la Moscova. Eu trebuia să știu aceste lucruri pentru că eu eram în PMAN, eu în primul rând și pe noi ne-au pus în fața faptului împlinit. ”

Iar fosta deputată Ecaterina Mardarovici susține că imediat după alegerile parlamentare, PDM și PSRM trebuiau să inițieze discuții și să invite celelalte partide la negocieri și asta pentru că ei dețin mai multe mandate. Totodată, aceasta afirmă că se așteaptă o săptămână fierbinte pentru politica moldovenească: ”Aceste vizite sunt niște acțiuni de presiune asupra partidelor politice care au acces în Parlament după alegerile parlamentare. Pe de o parte această dragoste a socialiștilor față de blocul ACUM, din punctul meu de vedere pare atât de caraghioasă și nici pe de parte nu poate să fie realizabilă. ”

La rândul său, Dolganiuc a declarat că pachetul de legi de dezoligarhizare a statului este unul populist și lipsit de valoare. Fostul deputat s-a arătat nedumerit că în 2016 în campania electorală pentru prezidențiale, Maia Sandu a declarat că Dodon este un oligarh, iar astăzi vrea să facă coaliție cu el: ”Acest mesaj a lui Kozak vorbește despre faptul că blocul ACUM trebuie să facă alianță cu PSRM. Blocul ACUM declară că avem nevoie urgentă de în prim plan să dezoligarhizăm Republica Moldova. În 2016 Maia Sandu declară nu odată și în campania electorală la care am participat și eu, dumnevoastră ați declarat că Dodon este un oligarh, astăzi după 2013 nu mai este oligarh, veți face coaliție cu socialiștii?”

Ecaterina Mardarovici este de părere că unor politicieni le este indiferent de necesitățile moldovenilor, întrucât prevalează interesele personale: ”Am senzația că aceste interese și ură individuală, personale au depășit orice limită și au întunecat mințile acestor oameni care trebuia să se așeze la masa de discuții și să pună în capul mesei interesele Republicii Moldova.”

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte