OPINIE // Apelul lui Năstase de a chema oamenii în stradă, pentru că PSRM nu dorește o alianță cu ACUM, este mai stupid ca alte dăți

22 Mai 2019 15:14 101 0 Ultima modificare 22 Mai 2019 15:25

Liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, este nemulțumit de faptul că deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) refuză să intre într-un „concubinaj” politic cu Blocul „ACUM”, iar din acest motiv a făcut un apel „stupid” prin care îndeamnă lumea să iasă la proteste. De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.

„Lumea să iasă în stradă să ceară ce? Ca PSRM să facă alianță cu blocul „ACUM”? Socialiștii sunt de acord, dar să fie un mariaj politic în toată regula, nu un „concubinaj”. Faptul că Năstase va fi un timp președinte de Parlament, nu garantează nici adoptarea, nici implementarea legilor, dacă nu va exista o majoritate parlamentară care să învestească un Guvern și să exercite control parlamentar asupra acestuia. Restul sunt vorbe, „descântece” pentru simpatizanții blocului „ACUM”. Dar demagogia e demagogie, din orice parte ar veni”, crede Negru.

Sursa citată se întreabă de ce „deputații - acumiști” nu acceptă o alianță formală cu PSRM, odată ce, oricum, își încalcă jurământul pre-electoral, mergând la o alianță informală cu socialiștii.

„Probabil se tem de consecințe și nu vor să piardă o parte din electorat, mai cu seamă pe cel unionist. Iar după dezvăluirile de ieri ale lui Usatîi, care confirmă ceea ce se vorbește de mai demult, că Dodon și deputații socialiști sunt sculele FSB sau GRU, constituirea „trinomului” Dodon – Sandu - Năstase pare și mai problematică, iar „dezoligarhizarea” sub „îndrumarea înțeleaptă” a serviciilor secrete rusești, aplicând „metodologia” lor, arată caricatural, grotesc.

În asemenea condiții, apelul lui Năstase de ieșire la protest pare mai stupid ca alte dăți, și nu cred că oamenii raționali îi vor răspunde cu mai mult entuziasm decât data trecută”, a punctează editorialistul nostru.

Nicolae Negru a mai adăugat că poziția socialiștilor este „avizată” de Moscova, care nu vrea să cedeze toată puterea către blocul „ACUM”, fără să primească ceva în schimb. „Ar însemna că cetățenii protestează împotriva serviciilor secrete ruse, pentru că acestea nu au încredere deplină în Maia Sandu și Andrei Năstase”, a conchis acesta.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte