Vadim Ceban va exercita interimatul funcției de guvernator al UTA Gagauz-Yeri

15 Mai 2019 11:41 65 0

Prim-viceguvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Vadim Ceban, va exercita atribuţiile başcanului autonomiei, până la desemnarea unui nou guvernator. Irina Vlah a fost degrevată din funcţie, după ce a fost înregistrată în calitate de candidat independent pentru alegerile din această vară, transmite MOLDPRES.

Comisia electorală de la Comrat a înregistrat-o pe Irina Vlah la 10 mai, după ce aceasta a prezentat toate actele necesare şi a susţinut examenul obligatoriu pentru cunoaşterea limbii găgăuze. Din aceeaşi zi, Vlah a trebuit să-şi stopeze activitatea în funcţia de guvernator al UTA Gagauz-Yeri.

Alegerile başcanului vor avea loc pe 30 iunie 2019. Guvernatorul (başcanul) este persoana oficială supremă a Unităţii Teritorial-Autonome Gagauz-Yeri. Başcanului i se subordonează toate autoritățile administrației publice ale autonomiei. Alegerile guvernatorului se desfăşoară o dată în patru ani.

 
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte