Cei trei deputați independenți solicită Curții Constituționale să se expună asupra intenției de modificare a sistemului electoral

19 Aprilie 2019 11:42 146 0 Ultima modificare 19 Aprilie 2019 12:27

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic solicită Curții Constituționale să se expună asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

Cei trei deputați au depus, astăzi, o sesizare la Curtea Constituțională și solicită examinarea acesteia în regim de urgență.

Parlamentarii consideră că ”modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale”. 

”Ne exprimăm dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea legislativului. Este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie, de încrederea redusă pe care alegatorii o au în ei”, se arată în declarația deputaților. 

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic menționează că recunosc dreptul oricărui partid de a propune schimbarea sistemului electoral, dar acest lucru trebuie să se facă în cadrul constituțional și cu respectarea bunelor practici privind organizarea alegerilor în mod democratic. 

Curtea Constituțională a înregistrat sesizarea deputaților și urmează să o examineze. 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte