Gnatișin: Pentru Moldova și Ucraina, viitorul poate fi doar în UE

14 Martie 2019 13:26 125 0

Ambasadorul Ucrainei în Moldova, Ivan GNATIŞIN, este convins că viitorul stabil şi previzibil al patriei sale, precum şi pentru Moldova, se află doar în avansarea pe calea integrării europene, adaptarea standardelor democratice ale Uniunii Europene (UE) şi dezvoltarea progresivă a economiilor ţărilor.

Într-un interviu acordat agenţiei Infotag, el a abordat mai multe subiecte-cheie care se află astăzi pe ordinea de zi.

Una dintre sarcinile principale ale Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova este de a crea condiţii adecvate pentru ca alegătorii să-şi exercite dreptul de vot constituţional. 

În special, este vorba despre contribuţie la formarea listei de alegători, oferirea asistenţei în activitatea comisiilor electorale.

Conform registrului cetăţenilor Ucrainei cu drept de vot, în Republica Moldova locuiesc 68 mii de persoane. Cea mai mare parte a acestora se află în stânga Nistrului - până la 54 mii de cetăţeni. 

Potrivit legislaţiei actuale, vor fi deschise două secţii de votare: la Ambasada Ucrainei la Chişinău şi la Consulatul Ucrainei de la Bălţi. Cabinele de vot au fost echipate deja, au fost aduse calculatoarele pentru activitatea comisiilor.

Dacă vorbim despre numărul celor care vin la secţiile de vot, în Republica Moldova acest număr este de maxim 2 mii de cetăţeni ai Ucrainei la secţia de votare din Chişinău. 

La Bălţi vin chiar de două ori mai puţini cetăţeni. Aceasta reprezintă 1-2% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înregistraţi. 

Aceasta este statistica ultimelor alegerilor pentru Rada Supremă şi pentru Preşedintele Ucrainei. Însă această practică nu este numai în Moldova, prezenţa scăzută la alegeri este tipică şi pentru alte ţări în care locuiesc cetăţenii Ucrainei.

Cetăţenii Ucrainei au drepturi absolut egale, indiferent dacă locuiesc în Moldova pe malul drept sau stâng al Nistrului. Nu vor fi create condiţii speciale. 

Prin intermediul organizaţiilor etnoculturale să transmitem cetăţenilor ucraineni din regiune materialele de agitaţie ale candidaţilor înregistraţi la CEC.

Sunt sigur că Ucraina şi Moldova vor continua cursul spre integrare europeană şi dezvoltarea cooperării bilaterale reciproc avantajoase. 

Poporul ucrainean şi moldovean merită să trăiască în ţări prospere, dezvoltate din punct de vedere economic şi independente din punct de vedere politic, în care legea şi principiile de bază ale democraţiei sunt respectate.

Relaţiile dintre Ucraina şi Republica Moldova nu au fost niciodată la un nivel atât de înalt ca în ultimii ani" - o asemenea evaluare a fost dată de Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la deschiderea împreună cu domnul Pavel Filip a punctului de control comun Palanca-Maiaki-Udobnoe la sfârşitul lunii decembrie 2018. 

Aprecieri similare ale cooperării noastre sunt făcute şi de conducerea Moldovei - preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi prim-ministrul Pavel Filip. 

Dialogul politic la nivelul guvernelor şi parlamentelor celor două ţări este destul de intens. 

Anul trecut a fost creat un nou mecanism de cooperare regională - Adunarea Interparlamentară "Ucraina-Moldova-Georgia", care a fost concepută pentru a uni eforturile în confruntarea cu provocările regionale moderne, inclusiv cu agresiunea hibridă a Federaţiei Ruse. 

În acelaşi format a fost creată o platformă de lucru trilaterală între ministerele de profil din Ucraina, Georgia şi Biroul pentru Politici de Reintegrare al Republicii Moldova. 

Scopul acestui organ de lucru este de a face schimb de experienţă şi de a căuta abordări în studierea şi analizarea metodelor hibride de influenţă a Rusiei asupra populaţiei de pe teritoriile necontrolate şi ocupate, precum şi elaborarea unor mecanisme de combatere a acestei influenţe.

Ucraina şi Moldova sunt parteneri care se confruntă cu probleme şi provocări similare. Suntem solidari în chestiuni de susţinere politică reciprocă atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Cursul Ucrainei spre integrarea euroatlantică a fost aprobat şi mergem cu încredere în această direcţie.

Timp de cinci ani, în condiţiile de contracarare a agresiunii externe, poporul ucrainean a devenit mai puternic în opinia că integrarea europeană şi euroatlantică este elementul-cheie pentru asigurarea securităţii naţionale, a democraţiei şi a dezvoltării economice.

Ucraina a făcut progrese semnificative în punerea în aplicare a reformelor în domeniul apărăii şi securităţii. 

Reformarea capacităţilor de apărare se desfăşoară după standardele NATO cu accent pe compatibilitatea cu forţele NATO, pe sporirea controlului civil şi al supravegherii parlamentare a Ministerului Apărării şi a forţelor armate ale Ucrainei.

Pentru aceasta este nevoie de implementarea consecventă a tuturor acordurilor la care au ajuns părţile în procesul de negocieri referitor la soluţionarea problemelor actuale de pe ordinea de zi. 

Înţelegem foarte bine că dorinţa Federaţiei Ruse de a reglementa consecinţele conflictului este decisivă în acest sens. Pentru aceasta trebuie să fie demonstrată trecerea de la afirmaţii declarative la medierea reală în dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol. 

Multe depind de Chişinăul oficial în contextul elaborării şi promovării în formatul "5+2" a unei viziunii privind reglementarea ulterioară cu acordarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. Ucraina, ca mediator, este gata să ofere orice asistenţă necesară.

Trebuie să recunoaştem că, în ultimii doi ani, Chişinăul şi Tiraspolul au făcut paşi concreţi în soluţionarea unui şir de probleme existente între părţi. 

Astfel, a fost introdus un sistem de eliberare a numerelor de înmatriculare neutre pentru autovehiculele din regiunea transnistreană în conformitate cu Convenţia de la Viena privind traficul rutier. 

Din câte ştiu, au fost eliberate deja peste 2 mii de astfel de numere. Iar aceasta înseamnă că exact atâtea persoane din regiune au ajuns în UE. 

Este respectată norma privind apostilarea diplomelor Universităţii din Tiraspol. Aceasta înseamnă că absolvenţii acestei universităţi îşi pot continua studiile nu numai în Moldova. 

A fost rezolvată problema cu cultivarea terenurilor de după autostrada Rîbniţa-Tiraspol. Au fost eliminate problemele tehnice ce ţin de funcţionarea şcolilor cu predare în grafie latină, care, la fel, se află în stânga Nistrului. 

Toate acestea arată că "cel care nu face nimic nici nu reuşeşte nimic". 

sursa: infotag.md
 
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte