VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Octavian Țîcu: „Rusia pierde războiul, iar anexarea celor patru regiuni a fost o mișcare de imagine a regimului putinist” / VIDEO

Vocea Basarabiei: Discutăm cu istoricul Octavian Țîcu, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar acum un an, mai exact în luna decembrie a anului trecut, a zis că se retrage din politică. Acest an, 2022, care, cel mai probabil, va intra în istorie ca unul destul de complicat, fiind invadată Ucraina de Federația Rusă. Vladimir Putin a promulgat anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene, unde Rusia nu mai are controlul total. Anexarea vizează regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie și reprezintă în jur de 18 la sută din teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei. Dle Țîcu, ce poate urma?

Octavian Țîcu: Eliberarea lor...

Vocea Basarabiei: Cum?

Octavian Țîcu: Dacă această anexare s-ar fi întâmplat în primele zile de război, poate ar fi avut izbândă pentru Rusia, pentru că ar fi fost un succes garantat și cu prețuri minime. Acum, Rusia pierde războiul, această anexare a fost o mișcare de imagine, să spunem așa, a regimului putinist din dorința de a explica rușilor de ce a fost nevoie de acest război și care a fost prețul plătit de ruși, pentru că vorbim de aproape 60.000 de militari morți, cheltuieli de miliarde de dolari și sancțiuni impuse la nivel internațional, Rusia cu o imagine absolut șifonată, pe care nu o are nicio țară la ora actuală în lume, a devenit un paria. Și, cumva, din dorința de a apărea în ochii rușilor ca un regim care, cel puțin, a obținut ceva în urma acestui război, s-a procedat la anexări, dar să fie clar că Rusia nu poate câștiga acest război, lucrurile devin tot mai clare, războiul va lua o turnură total defavorabilă Rusiei, iar suportul Occidentului, pentru că Lend-Lease-ul american abia va intra de curând plenar în funcțiune, oferind cele mai sofisticate tipuri de armament Ucrainei, cărora rușii pur și simplu nu le vor putea face față, astfel încât va urma o eliberare a teritoriilor. Nu știm rapiditatea cu care se va deplasa, probabil, mobilizarea generală decretată de Putin a avut ca scop anume generarea acestei mase de rezerviști pentru menținerea pozițiilor, cel puțin, în teritoriile anexate de cutând, dar lucrul acesta va fi greu de realizat în condițiile în care devine clar că moralul armatei ruse este la pământ, iar avansul psihologic, moral, economic și internațional pe care îl au Ucraina și armata ucraineană este într-o creștere continuă.

Vocea Basarabiei: Mulți își pun acum întrebarea: cine și cum ar putea să aducă pacea în această regiune a Mării Negre, aici unde e situată și Republica Moldova, pentru că liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, spune că el nu va negocia cu Vladimir Putin, chiar a semnat un decret prin care declară oficial drept imposibile orice negocieri cu liderul de la Kremlin, Putin? Decretul oficializează comentariile făcute de Zelenski săptămâna trecută, după ce președintele rus a proclamat această anexare abuzivă la Federația Rusă a acestor patru regiuni ucrainene.

Octavian Țîcu: Vedeți că există o legitate veche care vine de la greci și de la egipteni chiar – diplomația în timp de război este dictată de condițiile de pe câmpul de luptă. Evident, Ucraina este într-un trend ascendent de eliberare a teritoriilor, discuții cu Vladimir Putin nu mai pot exista și nici nu cred că au fost posibile atâta timp cât rușii într-un anumit moment se părea că au avantaj și nu aveau de gând să se oprească, pentru că au avut un obiectiv, pe care Putin înțelege că mai mult de atât nu va putea obține...

Vocea Basarabiei: Bine, dar fără un dialog cu Vladimir Putin e greu de crezut că se va instaura repede pacea?

Octavian Țîcu: Fără un dialog cu Vladimir Putin se va elibera Ucraina, între timp. Aceasta este miza și mesajul clar pe care îl avem din partea președintelui Ucrainei, care înțelege foarte bine că în condițiile actuale, în care Rusia mai întâi a anexat, după care a dorit negocieri, iar ucrainenii e clar că pot și au arătat capacități de a elibera aceste teritorii, oricare negocieri sunt lipsite de sens, oricare propunere, orice mediere va fi contracarată până când ambele părți vor înțelege că s-a atins o limită, pe de o parte, a efortului de război din partea Ucrainei și capacităților de a elibera teritoriile ucrainene și ale rușilor, care vor înțelege că aceste teritorii nu pot fi menținute în totalitate. Unde va fi linia acestei demarcări, ne va arăta în foarte scurt timp războiul, pentru că vine iarna, în condiții de iarnă războiul are o cu totul altă conotație, asta ne-a arătat și Moscova în 1812 și în 1941. Condițiile de război în această regiune sunt dificile și sunt dictate de frig, de îngheț și de alte lucruri, vor conta și alte componente între timp, astfel încât eu cred că spre primăvară lucrurile vor deveni foarte clare.

Vocea Basarabiei: Vreau să ne oprim un pic și să discutăm despre fenomenul separatismului, cel pe care Rusia după 90 încoace l-a promovat în diferite state ex-sovietice. Iată, a avut intenția Vladimir Putin să refacă Uniunea Sovietică. Și acest mesaj al lui că reface URSS-ul chiar a fost luat în serios de cineva?

Octavian Țîcu: Noi avem o viziune foarte fragmentată și îngustă asupra istoriei Rusiei, în general, rezumându-ne la ceea ce este Putin și ce este Rusia după 1990, dar tot Imperiul Rus a fost construit prin anexiuni și separatisme de acest gen. În întreaga Siberie în care a fost un război formidabil, chiar și ciukcii, spre exemplu, au luptat 150 de ani cu Imperiul Rus, până la momentul în care au fost anexați. Iar perimetrul Imperiului Rus este constituit în totalitate de anexiuni, cum ar fi tadgicii de la Afganistan, azerii de la turci și iranieni, karelii de la finlandezi și moldovenii de la români. Adică este o continuă fabricare a acestor separatisme în baza faptului că imperiul a anexat teritorii din contul altor state, din contul altor națiuni, pe care a dorit să le justifice, iar separatismul nostru în forma în care îl avem de la 1924 și după aceea din 1940 a fost întreținut și după 1990. Noi știm foarte bine, spre exemplu, în toamna anului 1990, când se negocia tratatul privind noua Uniune Sovietică și Anatol Lukianov, președintele Prezidiumului Sovietului Suprem, a declarat autonomie pentru 24 de entități, republici și regiuni autonome pe teritoriul celor 15 republici din dorința de a le obliga să revină în cadrul familiilor unionale. Noi am văzut foarte bine cum s-a produs acest lucru în august 1990 cu proclamarea așa-numitei „Republici Autonome Sovietice Socialiste Găgăuză” și la 2 septembrie 1990 cu „Republica Moldovenească Nistreană”. Deci, două entități separatiste, create din dorința de a menține Republica Moldova în cadrul uniunii și ulterior de a folosi aceste separatisme.

Vocea Basarabiei: Păi, avertismentul atunci așa a și fost de la Moscova: „Dacă nu aderați la Comunitatea Statelor Independente, nu semnați Tratatul de la Almatî, atunci veți avea trei republici în loc de una”.

Octavian Țîcu: Da, trei republici, cum a fost și în Georgia, cum a fost și în Abhazia, și în Osetia și cum a fost în Armenia și în Azerbaidjan. Lucrurile acestea sunt parte a acestei strategii de a dezbina și a stăpâni, pe care Rusia, ca oricare alt imperiu, de altfel, nu sunt ei cei inovatori din punctul acesta de vedere, doar că pe noi ne afectează în mod direct.

Vocea Basarabiei: Haideți să vorbim despre Rusia și separatismul transnistrean. Iată, în acești 31 de ani de independență chiar nu s-a putut rezolva acest dosar transnistrean?

Octavian Țîcu: Nu, nu s-a putut, era imposibil de rezolvat. El s-ar fi putut rezolva în condițiile în care ne-am fi reunit cu România, dar atunci când acest război a început având ca o premisă importantă stoparea acestui proces de reunificare statuată, apropo, în Declarația de Independență, lucrurile au evoluat altfel, pentru că războiul din Transnistria a avut câteva consecințe importante. În primul rând, a fragmentat teritorial Republica Moldova, creând un secesionism controlat de autoritățile de la Moscova prin intermediul unui regim-marionetă de la Tiraspol și garantând prezența militară rusă mai întâi sub forma Armatei a 14-a, după aceea sub formă de Grup operativ al trupelor ruse. Și lucrul acesta îl cunoaștem foarte bine, după care a fost semnat acel Acord de încetare a focului de către Elțîn și Snegur în 1992, care, chiar dacă prevedea retragerea armatelor ruse către 1 ianuarie 1994, voit a fost atras dl Snegur în această capcană a dependenței între soluționarea conflictului și retragere, așa-numitul „principiu al sincronizării”. S-au făcut mai multe cedări deliberate, spre exemplu, noi vorbim acum de Gazprom, dar primele șantaje energetice au fost chiar în ‘93-‘94, atunci când Gazprom-ul a scumpit la sfârșit de an, chiar în luna decembrie, prețul la gaz. Noi plăteam mai mult chiar decât statele europene și dublu față de statele CSI. Apoi foarte importantă e garantarea autonomiei găgăuzilor, care a fost o condiție a acestor cedări succesive, pentru că ancorarea separatismului găgăuz în Constituția Republicii Moldova a fost o greșeală fatală și până la ora actuală suportăm consecințele acestei fronde, pentru că invariabil autonomia găgăuză a fost un agent de influență al Federației Ruse, atingând o apocalipsă de neimaginat în 2008, atunci când Adunarea Populară din UTA Găgăuzia a cerut expres Parlamentului Republicii Moldova recunoașterea Abhaziei și Osetiei, așa cum făcuse Federația Rusă, și multe alte referendumuri legate de aderarea la Rusia ș.a.m.d.

Vocea Basarabiei: Dar mulți ani la rând s-a vorbit că acest statut care i-a fost oferit UTA Gagauz-Yeri, statutul de autonomie este unul benefic și chiar s-a făcut trimitere că ar fi un model pentru a soluționa și problema transnistreană.

Octavian Țîcu: Asta o spun cei care au făcut lucrul acesta și care cred că lucrurile pot fi împăcate. Într-o anumită perioadă, probabil, da, dar lucrurile vor putea fi împăcate atunci când Rusia nu va mai fi o mare putere. Atâta timp cât Rusia va mai fi o mare putere regională și va avea asemenea pârghii de influență în Republica Moldova, noi nu vom putea evolua. Deci să fie clar, pentru că jocul de la începutul creării acestei autonomii, ca și venirea găgăuzilor, de altfel, în spațiul nostru în perioada domniei lui Alexandru I, pe un teritoriu românesc incontestabil, deci toate au generat această adeziune, cu excepția scurtei perioade interbelice în care găgăuzii, fiind extrem de abili, s-au mulat pe statul național român, arătând splendide calități de a vorbi limba română și de a deveni servili și umili primari și locuitori ai Regatului României. Acestea sunt paradoxurile unei entități, dar ca să închei gândul, pentru că cel mai important element este moldovenizarea elitelor, în sensul transformării identitare de la repertoriul independenței noastre și al Mișcării de renaștere națională spre moldovenismul statalist, pentru că asta s-a produs în condițiile aceleiași transformări, revenirii, apropo, a acestei nomenclaturi neocomuniste nu doar în Republica Moldova. Să știți că lucrul acesta este tras la indigo – Lukașenko a revenit în Belarus, Șevardnadze a revenit în Georgia, Gaidar Aliev a revenit în Azerbaidjan, deci, oameni din înaltul eșalon politic sovietic. Kravciuk a pierdut alegerile în Ucraina și s-a instaurat gerontocrația partocratică a lui Kucima, care a putut fi demontată abia în 2004 de Revoluția Portocalie, nemaivorbind de republicile central-asiatice, unde foștii prim-secretari au devenit Turkmenbașy și lideri incontestabili ai acestor republici. Aceste transformări, de fapt, au reluat relațiile cu Federația Rusă într-un termen convenabil Rusiei, pentru că toți erau legați într-un fel, cum a fost Petru Lucinschi, spre exemplu, care avea un interes major ca Republica Moldova să revină în spațiul de influență rusească, pentru că, știm foarte bine, Lucinschi a venit în funcția de președinte al parlamentului din funcția de ambasador al Moldovei în Federația Rusă, după care a devenit președintele Republicii Moldova, cel care era cât pe ce să semneze „memorandumul Primakov”, care vorbea despre acest proces de sincronizare și de federalizare, apropo, precursorul „tratatului Kozak”. Deci, aici găsim explicațiile principale, dincolo de ceea ce deja cunoaștem foarte bine. Anumiți actori politici, partide politice care au fost folosite și s-au folosit de Rusia pentru propriul beneficiu sau promovând interesele Federației Ruse, fie Partidul Comunist al lui Voronin la începuturi, fie Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon și biserica, companiile mari, dependența energetică și multe alte lucruri. În condițiile în care Rusia are un instrumentar atât de variat în a deține controlul asupra Republicii Moldova este evident că nu poți să dezvolți o alternativă proeuropeană sau românească viabilă.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.