VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu: Nu contează care ministru va fi, e important să se discute cum ajutăm economia

Vocea Basarabiei: Astăzi îl avem ca oaspete pe ministrul economiei, dl Sergiu Gaibu. Mulțumim mult că ați găsit timp să veniți la Vocea Basarabiei, să punem în discuție mai multe subiecte ce țin de dezvoltarea economiei naționale. Care ar fi astăzi cele mai importante probleme pe care trebuie să se focuseze ministerul, guvernul și întreaga societate?

Sergiu Gaibu: Indiscutabil, spectrul de probleme este multiplu, dar le-aș grupa în două mari categorii. În prima categorie sunt cele care țin de stingerea incendiilor, adică este vorba de acele crize și efectele lor care au impact asupra economiei și, respectiv, noi, ca guvern trebuie să luăm măsuri coordonate pe aceste aspecte. Și asta se întâmplă din septembrie trecut până în prezent și în a doua mare categorie este vorba de reforme pe care noi trebuie să le facem, sunt necesare, multe din ele erau necesare cu mult timp în urmă, dar nu au fost efectuate, începând de la securitatea energetică, independența energetică sau diversificarea resurselor energetice. Nu s-a întâmplat lucrul acesta anterior, până la reforme structurale pe o serie de aspecte, inclusiv finanțarea, soluționarea sau îmbunătățirea canalelor de finanțare a mediului de afaceri. Noi cu toții cunoaștem că există o problemă fundamentală în economia națională care ține de finanțarea investițiilor, practic, noi nu avem piață de capital, o sursă importantă este sistemul bancar, dar, iată, ne pomenim în diferite crize, când sunt anumite efecte ale politicilor monetare care au un efect negativ asupra ratelor dobânzilor și atunci creditele investiționale, în special, suferă cel mai mult, apetitul investițional al antreprenorilor noștri scade drastic și există măsuri sau instrumente la nivel internațional care trebuie să fie implementate…

Vocea Basarabiei: Ce se importă și ce se exportă?

Sergiu Gaibu: În ceea ce privește importurile, acum, apropo, au crescut exporturile către Ucraina destul de semnificativ.

Vocea Basarabiei: Și cum se explică acest lucru?

Sergiu Gaibu: Fiindcă s-au stopat anumite procese în Ucraina și, respectiv, Republica Moldova a devenit un exportator. Plus la aceasta, anumite produse sau anumite procesări s-au stopat în Ucraina. Cum ar fi, spre exemplu, procesarea semințelor de floarea-soarelui, respectiv producerea uleiului. O parte din această materie primă a venit în Republica Moldova și a fost procesată în Republica Moldova. La fel și produsele lactate, o parte din producția din lapte brut a fost adusă în Republica Moldova și procesată în Republica Moldova. De asemenea, s-au format astfel de oportunități și pe domeniul cărnii de pasăre, în special, fiindcă importurile din Ucraina erau destul de semnificative și aici a apărut o oportunitate pentru producătorii noștri, sperăm să le valorifice cât mai eficient. Acestea sunt elementele-cheie, plus anumite produse au început să fie exportate către Ucraina din Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Și dvs. credeți că anul acesta, în toamna aceasta producătorii de mere nu vor mai avea probleme cu realizarea producției?

Sergiu Gaibu: La noi există stocuri. Ce înseamnă „nu vor avea probleme”? Piața internațională este acea care este și asta-i o realitate obiectivă. Dacă vrem să soluționăm problema dată, în primul rând, o serie întreagă de soiuri de mere nu sunt adaptate pentru piețele noi, în al doilea rând, noi trebuie să ne gândim la procesare și asta vrem să facem. Nu s-a făcut lucrul acesta, inclusiv dacă vorbim despre sucuri, vorbim despre alte produse, cum ar fi cidrul ș.a.m.d. Trebuie dezvoltate soluții alternative, să nu vindem materie primă, ci să vindem produse prefabricate, fabricate sau bine calibrate, sortate, ambalate corect, marcate și expediate respectiv către alte țări, fiindcă un vraf de mere pe marginea drumului nu este produs, produs este cel care este ambalat, verificat, certificat. Și asta vrem să facem, lucrul acesta trebuie să fie important.

Vocea Basarabiei: Dvs. vorbiți despre liberalizarea pieței Uniunii Europene.

Sergiu Gaibu: Da, continuăm negocierile și cu Uniunea Europeană, noi am obținut această creștere a cotelor, dublarea ei pe o serie de produse.

Vocea Basarabiei: Dar se pare că Republica Moldova nu reușește să acopere inclusiv aceste cote care i-au fost oferite de UE?

Sergiu Gaibu: Depinde de care produse.

Vocea Basarabiei: La mere mă refeream.

Sergiu Gaibu: De asta vorbesc care produse sunt competitive și care sunt mai puțin competitive. Dacă e să vorbim de prune, ele se vindeau și peste cota stabilită, tocmai de aceea noi am decis să creștem cota până la nivelul care acoperă exportul de prune în orice direcție, respectiv acum toate prunele care sunt produse în Republica Moldova pot fi exportate în Uniunea Europeană.

Vocea Basarabiei: Ceea ce aud eu cel mai des de la omul de la firul ierbii: de ce statul nu monitorizează mai îndeaproape creșterea prețurilor? De ce nu intervine statul din moment ce peste noapte acel produs care ieri costa 50 de lei astăzi poate să ajungă la 100 de lei? Ce le răspundeți acestor cetățeni?

Sergiu Gaibu: Ba da, monitorizează foarte îndeaproape și noi am avut chiar comitete care, în special în perioada când era creșterea prețurilor mai intensă, aveam comitete la acest capitol, cu rapoarte detaliate din partea tuturor instituțiilor implicate în acest proces, inclusiv monitorizam stocurile, fiindcă lucrul acesta de asemenea era absolut important și de către Ministerul Agriculturii, de către Serviciul responsabil de rezervele materiale ale statului. Tocmai de aceea în perioada în care a fost cea mai mare volatilitate, dar riscul acesta este în continuare, noi am stabilit limitarea adaosului comercial, fiindcă în aceste momente sunt tentații de a face speculații cu anumite produse și atunci când știi că peste 3 săptămâni poți câștiga un preț cu 3 lei mai mare, evident că un agent economic (și este natural lucrul acesta) mai curând așteaptă aceste 3 săptămâni ca să se creeze, iarăși artificial, o insuficiență de produse, pentru ca să obțină acest beneficiu. Este un comportament absolut natural din perspectiva businessului, dar noi ca guvern, pentru a stopa astfel de intenții, am limitat adaosul comercial astfel încât nu mai contează când vinzi produsele respective, acum sau peste 3 săptămâni, fiindcă peste 3 săptămâni, la fel, va trebui să-l vinzi cu cel mult 20% adaos comercial. Respectiv, această tendință speculativă noi am stopat-o prin extinderea listei produselor care cad sub incidența limitării adaosului comercial, fiindcă o serie de produse erau deja în astfel de regim, cum ar fi pâinea, laptele, adică produsele-cheie, fundamentale, și am extins-o semnificativ, ca practic toate produsele-cheie pe care le folosesc cetățenii să cadă sub incidența protecției de operațiuni speculative.

Vocea Basarabiei: Despre reformarea Agenției pentru Protecția Consumatorului în inspectorat, de ce a fost necesară restructurarea agenției?

Sergiu Gaibu: Da, apropo, este încă o reformă importantă, fiindcă această agenție efectiv nu funcționa. Au fost depistate mai multe încălcări, noi am făcut un audit, de asemenea a fost un control care a făcut verificări, în paralel făcea investigații CNA și, respectiv, a depistat anumite fraude de ordin penal, au fost arestați anumiți inspectori. Tocmai de aceea noi am decis primul lucru: să facem reorganizarea instituției, în special pentru că ea n-a fost reorganizată de foarte mult timp și nu mai corespundea cerințelor sau obiectivelor pe care trebuia să le îndeplinească. Doi: de asemenea, noi am stabilit un moratoriu la control, fiindcă, practic, aceste controale nu atingeau obiectivul care era stabilit în lege, dar mai curând erau în interesul unor persoane. Și acest moratoriu va dura până la finalizarea restructurării, astfel încât după ce se vor stabili noile procese, proceduri, noua structură va începe funcționarea acesteia, doar după aceea noi vom porni pe deplin controalele. Până la momentul actual se reacționează doar la acele încălcări care sunt raportate de către consumatori și, respectiv, sunt făcute verificări.

Vocea Basarabiei: Despre climatul investițional să vorbim și cât de prietenos este astăzi mediul de afaceri pentru investițiile locale, dar și pentru cei din afara Republicii Moldova, care vor să își aducă capitalul aici.

Sergiu Gaibu: De aceea am și pornit reformele, inclusiv reformele care țin de simplificarea procedurilor, și ele sunt necesare pe o serie de filiere: relațiile cu vama, relațiile cu fiscul, relațiile de muncă. Și aici este un domeniu foarte dificil, fiindcă este vorba deja de o balanță care este greu de echilibrat, cum ar fi patronatele cu sindicatele, dar, în același timp, este vorba și de procedurile prin care lucrul acesta are loc atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Dar deoarece iarăși este vorba de un bilanț, nu de ceva unilateral, statul și o singură parte, dar e vorba de două părți, simplificările acestea sunt mai dificil de a fi implementate și este nevoie de un dialog foarte larg la acest capitol. Noi deja am inițiat acest dialog, avem o serie de propuneri, dar nu este simplu de a promova aceste propuneri. Și a patra direcție, care mai curând este un grup de direcții, este vorba de simplificarea procedurilor pe activități concrete, adică cerințele privind operarea pe diferite domenii. La momentul actual, noi inițiem modificări sau încercăm să facem o analiză bună și modificări la procesatorii mici, să facem chiar diferențiere de cerințe pentru procesatorii mici față de procesatorii mari, lucrul acesta este critic. Mulți procesatori de bună-credință care vor să facă produse și au deja produse pe care nu le pot vinde oficial exclusiv din cauza barierelor de certificare și cerințelor care sunt acolo, inclusiv costurile acestor licențe, unele din ele sunt destul de mari și noi trebuie să facem o diferențiere pe categorii de producători. Încă o direcție în care vrem să lucrăm este HoReCa, adică, de fapt, domeniile în care este cel mai mare număr de antreprenori, în special în zona rurală. Este vorba de procesarea producției agricole și este vorba de HoReCa, deci acele pensiuni, acele cafenele, acele activități de servicii care sunt prestate în zonele rurale. Consider absolut necesar lucrul acesta. Nu este un lucru simplu, fiindcă implică și partea economică, și partea tehnică de specialitate pe domenii, iar în unele situații de mai multe domenii, fiindcă este vorba și de anumite cerințe care țin de construcții, care țin de pompieri, țin de protecția sănătății sau altele care combinat formează cerințele pentru a opera într-un anumit domeniu.

Vocea Basarabiei: Dar care sectoare din domeniul economiei naționale sunt cele mai atractive astăzi pentru investițiile străine?

Sergiu Gaibu: O să vă spun altfel. Până la război, eu mă întâlneam în fiecare săptămână cu unul sau cu câțiva investitori potențiali, după începerea războiului lucrul acesta s-a diminuat drastic. Deci, aceasta este o realitate obiectivă pe care cetățenii trebuie să o cunoască.

Vocea Basarabiei: Există riscul ca să-și irosească banii.

Sergiu Gaibu: Apropo, riscul acesta este prezent oricând și în orice țară, dar evident că evaluează posibilitățile date. Noi așteptăm că, cel puțin, la momentul când se va finaliza acest conflict, datorită faptului că am devenit și țară candidat, lucrul acesta va spori investițiile și lucrul acesta s-a adeverit în alte țări în momentul când au devenit țări candidat. Noi, de asemenea, avem deja acces la resurse suplimentare din partea Uniunii Europene, care sunt dedicate țărilor candidat. Tocmai de aceea reforma pe care o facem la ODA și alinierea guvernanței la cerințele internaționale, noi am trecut primul examen, să-i spunem așa, la această guvernanță, fiindcă era așa o condiție din partea Băncii Mondiale, pentru ca să suplimenteze Fondul de garantare, care să ajute agenții economici să ia credite, era ca guvernanța să corespundă cerințelor ei. Noi, iată, am trecut acest prim examen și în programul respectiv de finanțare a Băncii Mondiale a fost inclusă și suplimentarea Fondului de garantare din partea Băncii Mondiale. Vom continua lucrul la acest capitol, inclusiv vom crește capacitatea de absorbție a resurselor din Uniunea Europeană și de la partenerii internaționali.

Vocea Basarabiei: Municipalitatea a anunțat că va organiza primul forum economic în Chișinău. Veți merge la acest forum?

Sergiu Gaibu: Foarte bine! Cât mai multe forumuri, și nu doar municipalitatea Chișinău, fiindcă au fost forumuri și în municipiul Cahul; de asemenea, Comratul organizează forumuri și eu încurajez ca toate autoritățile locale, când au posibilitate, să deschidă totuși mai multe oportunități. Și, iată, ceea ce vorbeați dvs. despre prețuri mai mari în anumite regiuni, asta înseamnă, de fapt, oportunități. Iar pentru ca aceste oportunități să fie valorificate, forumurile sunt absolut necesare. Haideți să le facem, să îmbunătățim viața cetățenilor, pentru că nu putem să discutăm viața cetățenilor separat de dezvoltarea economică. Asta este o greșeală. De cele mai multe ori, eu observ lucrul acesta că haideți să discutăm despre cetățeni, iată acolo sunt anumite probleme, nu ne uităm la partea economică a aspectelor respective, ci aparte. Nu, ele sunt foarte strâns legate între ele și trebuie să fie discutate în comun.

Vocea Basarabiei: Dle ministru, pentru că se discută și despre remanieri guvernamentale, să vă întreb pe dvs.: știți că se vor face, nu se vor face?

Sergiu Gaibu: Eu cred că se discută din septembrie anul trecut…

Vocea Basarabiei: De când ați fost învestiți membri ai guvernului?

Sergiu Gaibu: De când am fost numit ministru se tot discută lucrul acesta, fiindcă în crize asta se întâmplă și cred că în orișicare țară se întâmplă lucrul acesta. Eu cred că trebuie să fie întrebați cetățenii, mai puțin să ne lăsăm influențați de acest politicianism, foarte multe populisme, din păcate, instrumente și soluții practice nu oferă nimeni. Dacă veți face un screening sau o analiză bună, într-adevăr, a declarațiilor respective și a celor care vorbesc mult, mai mult chiar decât miniștrii, nici nu prea am când să vorbesc prea mult, dar dacă analizați…

Vocea Basarabiei: V-ar afecta, eventual, dacă s-ar clătina fotoliul ministrului economiei?

Sergiu Gaibu: De ce să mă afecteze? Am o experiență bogată în viață și nu mă ating astfel de chestii, dar nu asta este ideea, ideea este de ce are nevoie țara.

Vocea Basarabiei: Țara are nevoie să relanseze inclusiv economia…

Sergiu Gaibu: Exact! De asta are nevoie, nu contează care ministru va fi, e important să se discute instrumente, mecanisme care să ajute economia. Din păcate, eu observ că în media se discută cu totul alte chestii și asta este foarte-foarte nesănătos pentru societate. Noi trebuie și ca cetățeni să cerem lucrul acesta, de asemenea, media trebuie să facă lucrul acesta. Din păcate, eu văd că media mai curând cade pradă la diferite declarații și mai curând se discută aceste declarații, în loc să se discute mecanisme, soluții de dezvoltare. Ele nu sunt, sunt doar virtuale.

Vocea Basarabiei: Dar eu bănuiesc că, dacă s-ar livra rezultate pe toate domeniile, atunci, inclusiv colegii mei ar avea în vizorul lor ca să promoveze aceste rezultate și succese.

Sergiu Gaibu: Nu trebuie așteptate rezultate, trebuie să discutăm, rezultatul l-ai declarat odată că s-a înfăptuit și mergem mai departe, dar cum obținem noi rezultate, iată aceasta trebuie să fie discutat foarte intens.

Vocea Basarabiei: Asta trebuie să ne lămuriți dvs.

Sergiu Gaibu: Păi, asta și facem acum.

Vocea Basarabiei: Mulțumim foarte mult pentru această discuție! Vă mai așteptăm aici, la Vocea Basarabiei, și cu alte ocazii.

Sergiu Gaibu: Cu mare drag!

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.