Alimente miraculoase pentru plămâni, îi curăță de toxine! Importanța detoxifierii pulmonare

06 Aprilie 2020 11:02 1522 0

Plămânii sunt organe vitale, de care trebuie să avem mare grijă, mai ales în această perioadă, când pot fi atât de afectați de virusul periculos Covid-19.

Cum ne curățăm plămânii de toxine

Problemele respiratorii cum ar fi astmul, bronşita, pneumonia și fibroza chistică pot fi evitate prin renunțarea la fumat, mişcare intr-un mediu nepoluat, dar și printr-o alimentație anume, care să ajute la o mai bună funcționare a plămânilor.

Plămânii, ca și inima, lucrează la foc continuu. Prin respirație se aduce oxigenul, esențial pentru funcționarea tuturor celulelor din organism, și se elimină bioxidul de carbon, produs rezidual al metabolismului.

Respirația este, de asemenea, indispensabilă proceselor de vorbire. Plămânii sunt formați dintr-o rețea de sute de mii de vase capilare ramificate, care se termină în alveole, mici săculețe de aer, Există peste trei sute de milioane de alveole în plămâni, acoperind aproximativ suprafața unui teren de tenis.

Afecțiunile pulmonare, cum ar fi cancerul, pneumonia, bolile pulmonare obstructive cronice şi astmul pot limita capacitatea organismului de a primi oxigenul necesar.

Plămânii sunt şi parte din sistemul imunitar. Poluanții şi agenții patogeni care provoacă infecții sunt capturați de mucusul din plămâni și dirijați în sus de cili (nişte perişori minusculi), declanşând tusea sau înghițitul, prin care se elimină „invadatorii”. Strănutul este un alt mod în care plămânii ne ajută să scăpăm de infecții sau toxinele din aer, dar care se petrece înainte ca acești invadatori să treacă dincolo de sinusuri.

Alimente pentru detoxifierea plămânilor

Usturoiul și ceapa. Un duo excelent pentru inimă și pentru plămâni. Ambele reduc inflamația, nivelul colesterolului rău și luptă împotriva infecțiilor, având calități antibacteriene.

Alicina din usturoi are, pe lângă efectul antiinflamator, și rolul de ameliorare a suferinței în astm, precum și cel de reducere a riscului de cancer pulmonar.

Ghimbirul

Acest condiment are proprietăți anti-inflarnatorii și ajută la eliminarea toxinelor din plămâni. Îl puteți utiliza în răceli, pregătind un ceai din rădăcină de ghimbir, cu lămâie, care contribuie la îndepărtarea toxinelor din tractul respirator.

Morcovii

Aceste rădăcinoase sunt bogate în carotenoide, vitamina C şi licopen, antioxidanți prețioși pentru sănătatea pulmonară. Alimentele bogate în carotenoide, antioxidanți precursori ai vitaminei A, diminuează efectele fumului de țigară asupra plămânilor.

S-a dovedit ştiințific că beta-criptoxantina și o combinație de luteină și zeaxantină protejează împotriva apariției cancerului pulmonar.

Aceşti antioxidanți se găsesc în fructe și legume, morcovul fiind cel mai reprezentativ, urmat de roşii, dovleci, caise, papaya, pepenele verde şi galben.

Gogoşarii, la rândul lor, au conținut ridicat de luteină și zeaxantină, dar şi de vitamina C.

Carotenoidele sunt transformate în vitamina A, care luptă eficient și împotriva astmului. Pe de altă parte, benzopirolul, un agent cancerigen din țigări, poate provoca o deficiență a vitaminei A. Deci, consumați legumele și fructele galbene și portocalii!

Cruciferele

S-a demonstrat, prin studii de specialitate, că varza, conopida, broccoli și kale au capacitatea de a încetini dezvoltarea tumorilor maligne din plămâni şi de a reduce substanțial riscul apariției cancerului pulmonar.

Sunt bogate în clorofilă, care curăță și stimulează producerea globulelor roşii.

Semințele oleaginoase

Alunele, nucile, migdalele, fisticul – toate conțin cantități bogate de magneziu, mineral care contribuie la creșterea capacității pulmonare și la îmbunătățirea eficienței procesului respirator, mai ales la astmatici. Aceste semințe oferă, totodată, și acizii graşi esențiali de care beneficiază sistemul cardiovascular.

Grapefruitul

Naringinul, flavonoid din grapefruit, inhibă activarea unei enzime care declanşează cancerul. În special grapefruitul alb. Pe de altă parte, cel roz conține licopen, antioxidant important. Grapefruitul este deosebit de bun la curățarea plămânilor după renunțarea la fumat.

O cură de un fruct pe zi, timp de o lună, va duce la o creștere a capacității pulmonare.

Ardeiul iute

Bogat în capsaicină, îmbunătățeşte fluxul sanguin, stimulează schimburile la nivelul membranelor alveolelor pulmonare și luptă împotriva infecțiilor.

La fel ca și hreanul, ardeiul iute duce la descongestionarea căilor respiratorii, prin fluidizarea mucusului din plămâni, gât şi nas.

doctorulzilei.ro

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte