Tradiții de Revelion

31 Decembrie 2019 11:12 399 0 Ultima modificare 31 Decembrie 2019 11:13

Când Republica Moldova va intra pe ultima sută de metri a pregătirilor de Revelion, în alte părți ale lumii, artificiile vor anunța deja primele clipe ale anului 2020. Primii în noul an pășesc locuitorii din Samoa și Kiribati, țări insulare din Oceanul Pacific. La ora 13.00, ora Moldovei, Anul Nou va fi sărbătorit în Noua Zeelandă, apoi în Australia, Japonia și Hong Kong. Statele Unite ale Americii sunt ultimele care vor intra în noul an. La trecerea dintre ani, în toate țările lumii există diferite tradiții și obiceiuri respectate de sute de ani, transmite IPN.

În Republica Moldova, ca și în România, în noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Unii oameni deschid vinul spumant la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Lansarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.

De Revelion, în Grecia se pregătește o prăjitură tradițională – vassilopitta, în care se pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot anul. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.

În Spania, se mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Portughezii înlocuiesc boabele de strugure cu smochine. Obiceiul cu boabele de struguri a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce. În Italia, cina începe cu o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră. În unele regiuni din Italia, se aruncă obiecte vechi pe fereastră, simbol al anului care tocmai se încheie.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit „Oshogatsu”, este un simbol al înnoirii. Pe 31 decembrie, la miezul nopții, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărți băutura tradițională sake și pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunță trecerea în noul an.

În Federația Rusă, primii sărbătoresc locutorii din Kamceatka și Ciukotka, iar ultimii cei din Kaliningrad. La ruși există tradiția să se deschidă ușile și ferestrele la miezul nopții ca să intre anul cel nou în casă. De asemenea, ca și în alte țări, se obișnuiește să se scrie o dorință pe o hârtie, care este arsă, iar scrumul se bea din cupa cu vinul spumant. Unii merg pe 31 decembrie în baia rusească.

În China, data Anului Nou este legată de lună, astfel că sărbătoarea este dedicată solstițiului de iarnă și este sărbătorită în a doua lună nouă. În funcție de ciclul lunar, această zi poate veni din 21 ianuarie până pe 21 februarie. Iar în 2020, Anul Nou Chinezesc va începe pe 25 ianuarie. Obiceiurile și tradițiile legate de această sărbătoare sunt diverse.

Oamenii cumpără cadouri, decorațiuni, hrană și îmbrăcăminte. Există obiceiul ca fiecare familie să facă curățenie generală în casă pentru a îndepărta orice nefericire în speranța unui an mai bun. Cina servită în familie în ajunul Anului Nou conține carne de porc, rață sau pui, precum și un desert, iar seara se încheie cu focuri de artificii.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte