Clipe terifiante în timpul unei petreceri la Cannes: Actriţa Elle Fanning a LEŞINAT sub privirile şocate ale colegilor de breaslă

21 Mai 2019 15:16 136 0

Actriţa americană Elle Fanning, membră a juriului care decernează premiul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, şi-a pierdut cunoştinţa pentru scurt timp la un eveniment, dar în prezent se simte bine, potrivit variety.com. 

Elle Fanning se afla la dineul Chopard Trophee, când şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut de pe scaunul pe care era aşezată. Sora sa, actriţa Dakota Fanning, a ajutat-o să se ridice, înainte ca Elle să fie scoasă din sală de membri ai echipelor de securitate.

Potrivit unor martori oculari, ceremonia a fost întreruptă pentru scurt timp. Actorul Colin Firth, care era aşezat la o masă din apropiere, a sărit de pe scaun pentru a-şi oferi ajutorul.

Elle Fanning a scris ulterior un mesaj pe reţeaua de socializare online Instagram în care a dat asigurări că se simte bine. 

În vârstă de 21 de ani, Elle Fanning a debutat în pelicula "I Am Sam" (2001) şi a mai jucat în lungmetraje precum "Super 8", de J. J. Abrams, pentru care a primit premiul Spotlight la Hollywood Film Festival, "We Bought a Zoo" (2011) şi Maleficent (2014).

Actriţa americană Elle Fanning şi cineaştii grec Yórgos Lánthimos şi francez Robin Campillo se numără printre membrii juriului internaţional al festivalului, prezidat de regizorul mexican Alejandro González Iñárritu. Lor li s-au alăturat creatorul de benzi desenate şi regizorul francez Enki Bilal (Bug), scenarista şi regizoarea americană Kelly Reichardt, regizoarea italiană Alice Rohrwacher, regizorul polonez Pawel Pawlikowski şi actriţa şi regizoarea Maïmouna N'Diaye, din Burkina Faso.

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 14 mai şi se va încheia pe 25 mai.

 

 

 

 

 

sursa: mediafax.ro

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte