Britney Spears, externată din clinica de psihiatrie

26 Aprilie 2019 14:19 300 0

Cântăreaţa americană Britney Spears, care, în urmă cu o lună, s-a internat voluntar într-o clinică de psihiatrie, pentru a-şi dedica un timp "propriei persoane", după ce tatăl ei a fost pe punctul de a muri, a fost externată, potrivit tmz.com. 

Britney Spears a fost externată joi şi a fost preluată de la clinica de psihiatrie de iubitul ei, Sam Asghari. Însă surse au declarat pentru platforma de ştiri TMZ că aceasta îşi va continua tratamentul medicamentos acasă.

În luna ianuarie, Spears a anunţat că îşi anulează toate concertele şi angajamentele artistice pentru a petrece timp cu familia sa, după ce tatăl ei, Jamie, a fost pe punctul de a muri în noiembrie 2018, când a suferit o ruptură de colon.

O sursă apropiată cântăreţei a declarat că Jamie Spears nu se simte bine după cea de-a doua intervenţie chirurgicală la care a fost supus în urmă cu aproape două luni, iar Britney gestionează cu greu situaţia din punct de vedere emoţional, pentru că este foarte apropiată de tatăl ei. 

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, era una dintre cele mai apreciate cântăreţe pop ale anilor 1990. Artista se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut în favoarea fostului soţ, rapperul Kevin Federline, custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston, în vârstă de 13 ani, şi Jayden James, în vârstă de 12 ani.

Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului "Circus", în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100. Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat "Glory", al nouălea de până acum, a fost lansat în august 2016.

De-a lungul anilor, Spears a primit mai multe premii, printre care un Grammy, şase MTV Video Music Awards, inclusiv unul pentru întreaga carieră, şi şapte Billboard Music Awards. Artista a primit şi o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte