Universitatea Oxford a identificat cele 7 reguli ale codului moral după care funcționează lumea

11 Februarie 2019 11:34 204 0 Ultima modificare 11 Februarie 2019 11:38

Întreaga societate funcționează după șase reguli morale universale, printre care se numără subordonarea față de superiori și respectarea proprietăților altora, a concluzionat un studiu al Universității Oxford. Deși culturile vestice se îndreaptă spre un tip de organizare mai liberală, ierarhizată, cercetarea Universității Oxford arată că structurile de putere tradiționale și valorile de bază de caritate și fraternitate sunt pietrele de temelie ale oricărei societăți, scrie The Telegraph

Studiul a fost efectuat pe 60 de culturi diferite ale lumii și a analizat modul în care comunitățile funcționează ghidate de șapte reguli de bază ale unui cod moral.

Aceste reguli universale sunt: ajutorul acordat familiei, ajutorul acordat grupurilor din care facem parte, întoarcerea favorurilor, curajul, subordonarea față de superiori, împărțirea echitabilă a resurselor și respectarea proprietăților altora.

Regulile acestui cod moral mai cuprinde și îngrijirea rudelor vulnerabile, moștenirea proprietăților de către copii, mersul la război atunci când este nevoie să protejăm un grup, precum și respectul față de persoanele în vârstă.

Aceste caracteristici sunt specifice oricărei comunități, indiferent că vorbim despre civilizații avansate sau cele organizate ca triburi. 

„Fiecare comunitate din lume operează după un cod moral comun”, a declarat Oliver Scott Curry, autorul cercetării realizate de Institutul pentru Antropologie Cognitivă și Evoluționară de la Universitatea Oxford.

„Aceste șapte reguli morale se aplică universal în culturile din lume, deoarece oamenii întâmpină, de fapt, aceleași probleme sociale. Asta arată că există mai multe lucruri care ne unesc decât lucruri care împart societatea”, adaugă el.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte