VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

VIDEO/Ion Sula: Am hotărât să păstrăm identitatea și am mai adăugat cuvântul european în denumirea partidului, ca să aducem mai mare credibilitate alegătorului

Vocea Basarabiei: Discutăm cu dl Ion Sula, care a devenit președintele noului partid, pentru că nu se mai numește Partidul Democrat, dar se numește Partidul Social Democrat European din Republica Moldova. De ce a fost nevoie să fie rebotezată această formațiune? Pentru că, dacă e să-l credem pe dl Dumitru Diacov, cel care a fost fondatorul Partidului Democrat și ulterior a ajuns să fie președintele de onoare al Partidului Democrat, el ținea foarte mult la această formațiune și deseori spunea că este partidul care e un fel de echilibru între cei de la putere și cei care guvernează, chiar dacă PD a fost și mulți ani la rând exponentul guvernării. De ce a fost nevoie să-i schimbați denumirea și ce schimbă modificarea denumirii?

Ion Sula: În primul rând, vă salut, salut telespectatorii și vă mulțumesc pentru invitație! Da, într-adevăr, ieri a fost luată o decizie în cadrul Congresului X al Partidului Social Democrat European, mai multe decizii, de fapt, una din ele este redenumirea sau rebrandingul partidului, așa cum ați menționat și dvs., Partidul Social Democrat European. De ce a fost nevoie de această schimbare? Pe motiv că asta și-au dorit-o membrii partidului, prin urmare, votul de la congres a demonstrat acest lucru și o să vă spun de ce – practic, ultimii trei ani de zile Partidul Democrat este în afara actului guvernării și încă mai există o pecete, așa, pe toți membrii partidului legată de trecutul acestui partid.

Vocea Basarabiei: Păi, 10 ani, totuși a făcut parte din guvernare, ca pe final să ajungă să guverneze aproape de unul singur?

Ion Sula: Sigur că da! Trebuie să recunoaștem că sunt atât lucruri pozitive, cât și lucruri negative legate de trecutul acestui partid și ultimii trei ani de zile partidul a fost într-o stare, s-o numim așa, de supraviețuire sau de izolare. Adevărul este că alegătorul din Republica Moldova deseori ne asocia cu anumite lucruri nu plăcute – hoți, bandiți, diferite alte...

Vocea Basarabiei: ...oligarhi.

Ion Sula: Oligarhi, inclusiv. Și urmare a discuțiilor interne am hotărât să facem anumiți pași legați de relansarea Partidului Democrat din Republica Moldova și pentru asta a fost nevoie de anumite acțiuni.

Vocea Basarabiei: Dle președinte, dar decizia aceasta s-a luat tocmai după ce a făcut un anunț în spațiul public fostul lider al PD că el intenționează să revină în politică.

Ion Sula: Nu coincide cu deciziile pe care le-am luat noi pe intern, pentru că Partidul Social Democrat European își are propria agendă, nu are o comunicare cu fostul lider și ceea ce noi facem aparțin deciziile exclusiv membrilor partidului delegați prin mandat către congres. Și revin la ceea ce spuneam anterior...

Vocea Basarabiei: O să reveniți, dar să vă întreb, nu vă mai întrerup după asta – eventual, iată, dacă sună dl Plahotniuc sau revine și zice că și el vrea să se regăsească în această formațiune, ce-i răspundeți?

Ion Sula: Eu nu cred că dl Plahotniuc și-ar dori să revină în această echipă, în special după modul în care a plecat din această echipă și chiar dacă dânsul își dorește anumite activități politice sau implicare, cred că ar fi bine să-l întrebați pe dumnealui. Noi vrem să revenim la situația pe care o avem noi în cadrul formațiunii și să vin cu explicații către telespectatori. Desigur pentru a relansa activitatea politică, activitatea partidului am hotărât să facem anumiți pași, anumite acțiuni. Una dintre aceste acțiuni a fost rebrandingul, a doua a fost legată de leadership și, probabil, deja cunoașteți că am venit cu o nouă conducere a partidului, a treia este legată de un parteneriat destul de ambițios și serios cu partenerii noștri, care au demonstrat și prin prezența lor la congres. Vorbesc de Partidul Social Democrat din România, pentru că Partidul Social Democrat European are o legătură mai veche sau mai strânsă cu acest partid, dar anul trecut a fost restabilită această comunicare printr-un acord semnat la București și ei astăzi sunt partenerii noștri care ne ajută și ne susțin în promovarea politicii social-democratice în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: Dar relația s-a consolidat între cele două formațiuni de pe un mal și celălalt al Prutului tocmai când Vladimir Plahotniuc era în fruntea formațiunii?

Ion Sula: Nu este adevărat! Relația respectivă este și mai de lungă durată, încă de pe când Dumitru Diacov conducea partidul erau deja anumite comunicări, odată Partidul Democrat devenise și membru al Partidului Socialiștilor Europeni, și membru al Internaționalei Socialiste. Deci, această comunicare există de mai mult timp. Și ca o continuare a gândului, desigur o mai bună organizare la nivel de echipe teritoriale și un parteneriat deja cu societate civilă, cu mediul de afaceri și mediul academic.

Vocea Basarabiei: Ceea ce am reținut eu de pe rețelele de socializare e că totuși acest parteneriat strategic pe care și-l propune partidul dvs. cu partidul similar de peste Prut e că se apropie alegerile prezidențiale din România și trebuie să-și fortifice și ei pozițiile pe malul stâng al Prutului, ca să obțină mai multe voturi.

Ion Sula: Noi nu ascundem nimic. Societatea cunoaște, inclusiv cetățenii români care sunt în Republica Moldova cunosc că există filiala Partidului Social Democrat în Republica Moldova, care este reprezentată de dl Iurie Ciocan. Biroul dânșilor se află în incinta sediului Partidului Social Democrat European și își are activitatea în Republica Moldova conform legilor Republicii Moldova.

Vocea Basarabiei: E cunoscut numărul cetățenilor din Republica Moldova care au pașaport românesc?

Ion Sula: Eu nu pot să vă spun la acest moment și, din câte cunosc, sunt niște date cu caracter personal și, probabil, nimeni n-o să vină cu așa cifre.

Vocea Basarabiei: Dar politicienii de peste Prut vânează electoratul din Republica Moldova?

Ion Sula: Cel puțin, noi cunoaștem că avem un număr foarte mare de cetățeni cu cetățenie română în Republica Moldova.

Vocea Basarabiei: O altă întrebare – de ce atâtea partide se înghesuie acum pe segmentul acesta considerat segment proeuropean?

Ion Sula: Noi permanent am avut și în statutul nostru era specificat că suntem un partid social-democrat de sorginte europeană. Acum am hotărât să mergem mai intens cu identitatea noastră și am mai adăugat cuvântul european în denumirea partidului, pentru ca să aducem mai mare credibilitate alegătorului. Adevărul e că noi ne-am propus să creăm o stângă veritabilă, o stângă proeuropeană aici, la Chișinău, pentru că în mentalitatea alegătorului din Republica Moldova există percepția, când vorbim de social sau de stânga, că e ceva legat de spațiul ex-sovietic sau legat de prorus sau de comunism. Și aici noi trebuie să aducem o claritate tuturor cetățenilor, pentru că în Uniunea Europeană, spre exemplu, din 27 de state, astăzi 17 sunt conduse de social-democrați.

Vocea Basarabiei: Dar întâmplător sau nu, iarăși, dl Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților din România, care a fost prezent la lucrările congresului formațiunii dvs., s-a întâlnit și cu primarul de Chișinău, Ion Ceban și Ion Ceban și-a creat un partid și spune că și partidul lui e unul care se situează pe eșichierul acesta al partidelor proeuropene.

Ion Sula: Într-adevăr, prezența conducerii Partidului Social Democrat la congres a demonstrat încă o dată atitudinea față de parteneri, vorbesc de Partidul Social Democrat European. La momentul de față, în Republica Moldova există un singur partid cu care are un parteneriat oficial. Trebuie să recunoaștem că Partidul Social Democrat din România, fiind la guvernare, consistent și permanent a ajutat Republica Moldova, inclusiv orașul Chișinău. Și atunci când se întâlnesc pe partea bilaterală, inclusiv cu primarul de Chișinău consider că este un lucru normal și e bine ca cetățenii să știe că Guvernul României, spre exemplu, sau echipa reprezentată de dl Ciolacu contribuie la dezvoltarea municipiului Chișinău.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.