Un nou apel de depunere a cererilor de subvenționare a plăților în avans

14 Septembrie 2018 13:09 66 0

De luni, 17 septembrie, este dat startul apelului doi de recepționare a cererilor de subvenționare, aferente plăților în avans pentru anul 2018. Subvențiile în avans sunt acordate femeilor și tinerilor fermieri, în baza proiectelor investiționale depuse, transmite IPN.

Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură menționează într-un comunicat de presă că vor fi acceptate spre finanțare cererile care vor viza stimularea investițiilor pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat; stimularea investițiilor pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale. Vor fi susținute și cererile privind stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice, inclusiv pentru procurarea animalelor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora și pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare.

Cererile pot fi depuse până pe 14 noiembrie.

Valoarea maximă a sprijinului financiar va fi 65% din valoarea costurilor eligibile, dar nu mai mult de un milion de lei. Prima tranșă a subvenției va fi de 75% din valoarea acesteia și se va achita cu condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea beneficiarului a 35% din valoarea costurilor eligibile. Cea de-a doua tranșă, de 25% din valoarea subvenției se va oferi în baza cererii de debursare la darea în exploatare a obiectului investiției.

Pentru implementarea sistemului de acordare a plăților în avans din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost alocate pentru 2018 45 de milioane de lei.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte