EXTERNE

Un tribunal din Cairo a confirmat sâmbătă condamnarea la moarte a 75 de persoane, printre care figurează şi liderii grupării…
Mai multe mii de persoane, între care numeroşi copii, au fost evacuate, în timp ce patru persoane au fost spitalizate…
Un iaht de lux a luat foc vineri dimineață în Insulele Elafiti (situate în vestul oraşului Dubrovnik din Croaţia) și…
Guvernul german urmează să expulzeze săptămâna viitoare un alt grup de afgani ale căror cereri de azil au fost respinse,…
Un român de 63 de ani a fost condamnat la închisoare în Danemarca, pentru că a cântat la acordeon pe…
Magistraţii italieni investighează 20 de persoane în cazul podului prăbuşit din Genova soldat cu moartea a 43 de persoane, conform…
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit joi cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez, la Palatul Moncloa. Reprezentanta Guvernului de la Bucureşti…
Cel puţin 9 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 300 au fost rănite după un cutremur cu magnitudinea 6,7 produs joi…
Epava unei nave militare germane din Al Doilea Război Mondial, care s-a scufundat în 1940, a fost descoperită în largul…
Ucraina a expulzat recent doi cetățeni turci, suspectați de apartenență la mişcarea islamistă a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara…

CUTREMUR PUTERNIC ÎN JAPONIA

06/09/2018 - 14:50 43
Imagini apocaliptice în Japonia. După ce vestul țării a fost măturat de taifunul Jebi, care a lăsat în urmă 11…
Comisia Europeană a publicat harta actualizată a focarelor de pestă porcină din UE. Din păcate, România este țara cea mai…
Înainte de a deveni vedeta cunoscută în toată lumea, regretatul Freddie Mercury a fost, o vreme, mânuitor de bagaje pe…
În jur de 100 de pasageri şi membri de echipaj s-au simţit rău în timpul unui zbor al companiei Emirates…

Cutremur puternic în Japonia

06/09/2018 - 08:41 174
Un seism de adâncime cu magnitudinea de 6,7 grade a avut loc miercuri spre joi noapte în nordul Japoniei, a…
Ungaria, Polonia, Ucraina şi Slovacia au semnat un memorandum de înţelegere cu privire la elaborarea unei strategii pentru regiunea Carpatică,…
Reprezentanții Uniunii Europene au acceptat miercuri să prelungească pentru șase luni sancțiunile impuse persoanelor și entităților rusești implicate în criza…
Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 36 au fost rănite în urma unor incidente declanşate începând de…

10 OAMENI UCIȘI DE TAIFUN

05/09/2018 - 14:44 119
Japonia este în alertă. Taifunul Jebi, care a lovit marţi vestul țării, a ucis 10 oameni și a rănit alți…
O sesiune intermediară de negocieri pentru climă a debutat marţi la Bangkok, cu trei luni înainte de COP24 din Polonia,…
ACTUALIZARE // Vântul puternic, ploile torențiale și inundațiile provocate de un taifun au au cauzat distrugeri masive în vestul Japoniei,…
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a denunţat marţi 'agresiunea rusă' în…
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte