Memorandum de înţelegere cu privire la o strategie pentru regiunea Carpatică

06 Septembrie 2018 01:50 145 0

Ungaria, Polonia, Ucraina şi Slovacia au semnat un memorandum de înţelegere cu privire la elaborarea unei strategii pentru regiunea Carpatică, a declarat miercuri ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga, la Forumul economic de la Krynica (Polonia), informează MTI, scrie agerpres.

Potrivit oficialului ungar, această strategie ar putea sprijini progresul în regiune, prin dezvoltarea competitivităţii, infrastructurii digitale şi de transport precum şi cooperării instituţionale. Mihaly Varga a adăugat că Cehia, România, Republica Moldova şi Serbia se vor alătura ulterior acestei iniţiative.

 

Iniţiatorii speră că obiectivele acestei strategi pot fi atinse prin accesarea fondurilor naţionale, europene, instituţionale sau private. În Europa o astfel de strategie de dezvoltare macroregională există pentru regiunea Alpină.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte