Incendiu la cea mai mare fabrică europeană de producere a bateriilor // VIDEO

02 Mai 2018 03:00 8216 0

Cea mai mare fabrică europeană de producere a bateriilor a fost cuprinsă de flăcări. Incidentul s-a produs în orașul Xanthi din nord-estul Greciei.

Potrivit reprezentanților companiei, incendiul a provocat prejudicii materiale imense. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Fumul dens a putut fi observat de la o distanță de câțiva kilometri. 75 de pompieri cu 25 de autospeciale au fost mobilizați în lupta cu flăcările.

Salvatorii au avut nevoie de câteva ore pentru a învinge focul. Autoritățile elene dau asigurări că nu există niciun pericol pentru mediul înconjurător, însă zona unde a izbucnit incendiul a fost izolată pe o rază de 15 kilometri.

Localnicii au fost sfătuiți să nu iasă din casă și să închidă ferestrele. Primăria din localitate a anunțat că toate casele din apropierea fabricii vor fi spălate pe exterior cu o cantitate mare de apă.

Compania Systems Sunlight este cel mai mare producător de baterii din Europa. Aceasta mai produce acumulatori și surse de energie regenerabile, inclusiv baterii solare.

Aproximativ 98 la sută din producție fabricii este destinată exportului în peste 100 de țări din toată lumea.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte