La hotarul moldo-român ar putea fi deschise șase noi puncte vamale pentru a soluționa blocajele

09 Iunie 2022 12:12 373 0

Ministrul Interne al României, Lucian Bode, a declarat astăzi că există perspectiva deschiderii de noi puncte de frontieră la hotarul Republicii Moldova cu România din cauza timpilor mari de așteptare din prezent, relatează MOLDPRES cu referire la Digi 24.

„Am făcut o analiză prezentată premierului privind timpii de așteptare la frontiera cu Moldova și Ucraina. În ce privește procesarea, la lucrătorii MAI timpii nu depășesc 2-3 minute în medie. Există un deficit de personal însă și pe zona altor instituții – CNAIR, ANSVSA, Vamă – implicate în verificarea la frontieră”, a declarat ministrul.

„Premierul Nicolae Ciucă a convocat pentru vineri dimineața o ședință la care va participa și Inspectoratul Poliției de Frontieră pentru a prezenta date despre timpii de așteptare și proiecția clară de deschidere a noi puncte de trecere a frontierei. Există perspectiva pentru 4 puncte pe rutier și 2 pe feroviar. Unele pot fi deschise relativ repede, altele mai greu. Cred că mâine va fi un anunț clar”, a precizat Bode.

Mai bine de o lună tranzitul pentru transportul transfrontalier este blocat de incapacitatea vămilor moldo-române, în special a celor românești, de a fluidiza transportul transfrontalier. Timpii de așteptare se ridică și la 7 zile. Astfel, se aduc grave prejudicii economice și de altă natură.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte