35 de ani de la catastrofa de la Cernobîl

26 Aprilie 2021 10:25 466 0

Astăzi se împlinesc 35 ani de la cel mai grav accident din istoria energiei nucleare - accidentul de la Cernobîl. Acesta a avut loc la data de 26 aprilie 1986, la 01:23 noaptea, când a explodat o centrală și a urmat contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare, scrie unimedia.info.

Astfel, un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336 de mii de persoane.

E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și nouă copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de nouă mii de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat patru mii de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică. 

Șefa statului, Maia Sandu a venit cu un mesaj pe Facebook adresat celor circa 3500 de moldoveni, care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, care s-a produs acum 35 de ani.
 
„Cu 35 de ani în urmă, la Cernobîl, s-a produs cel mai grav accident nuclear din istorie. După explozia reactorului, au decedat zeci de oameni, sute de mii au fost evacuați și milioane de oameni au fost expuși radiațiilor extrem de periculoase pentru viață. Efectele pe termen lung asupra sănătății și mediului sunt și acum studiate.
 
Astăzi comemorăm victimele de la Cernobîl și tragedia prin care au trecut familii întregi. După accident, mii de oameni și-au sacrificat sănătatea în acțiunile de lichidare a consecințelor catastrofei. Peste 3500 de concetățeni de-ai noștri s-au implicat în acea perioadă pentru a salva vieți omenești și mediul înconjurător. Doar jumătate din ei mai sunt astăzi în viață - cei care necontenit păstrează vie memoria camarazilor și susțin familiile pentru care Cernobîl înseamnă oameni dragi care nu mai sunt alături. În numele meu și al întregii țări, îmi exprim recunoștința și respectul pentru sacrificiul și eroismul din acele zile, datorită cărora au fost salvate sute de mii de vieți de pericolul contaminării radioactive”, a scris Maia Sandu.
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte