Francezii, pe linia întâi în „războiul global”: În UE vor fi testate patru tratamente experimentale împotriva noului coronavirus

23 Martie 2020 12:50 356 0

Un studiu clinic european care va fi realizat pe un total de 3.200 de pacienţi a fost lansat în mai multe ţări din UE, pentru a testa patru tratamente experimentale împotriva noului coronavirus, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Franţa, citat de AFP, informează Agerpres.

Cele patru tratamente testate pe scară largă vizează următoarele molecule: Remdesivir, Lopinavir în combinaţie cu Ritonavir (care poate fi sau nu asociat cu interferon beta) şi Hidroxiclorochină, potrivit unui comunicat publicat de Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM), organismul care coordonează cercetările medicale în Franţa.

„La acest studiu participă bolnavi pe care îi tratăm în spital sub strictă supraveghere şi care au acces la aceste molecule, pentru a testa eficacitatea asupra virusului şi asupra evoluţiei lor clinice", a precizat profesorul Jerome Salomon, directorul general pentru Sănătate (DGS) din Franţa, într-o informare de presă. "Este foarte important să îl desfăşurăm cu rapiditate şi în aceste condiţii”, a adăugat expertul francez.

Testul va fi „adaptiv” şi „foarte repede tratamentele experimentale ineficiente vor putea fi abandonate şi înlocuite cu alte molecule care vor apărea în urma cercetării ştiinţifice”, a subliniat Florence Ader, specialistă în boli infecţioase la spitalul Crucii Roşii din cadrul Spitalului Universitar din Lyon, care va coordona acest proiect.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte