Războiul media dintre SUA şi China

03 Martie 2020 14:20 413 0 Ultima modificare 03 Martie 2020 14:22

Statele Unite au redus luni la aproape jumătate numărul cetăţenilor chinezi autorizaţi să muncească pentru media de stat chineze pe teritoriul american, ca represalii la restricţiile impuse presei străine din China. „De ani de zile, China îi supraveghează, hărţuieşte şi intimidează pe jurnaliştii americani şi pe alţi jurnalişti străini care muncesc în China”, a declarat într-un comunicat secretarul de stat Mike Pompeo.

Restricţiile americane vizează cinci structuri media chineze, clasificate luna trecută de Washington drept „agenţi străini” şi organe „de propagandă”. Ele vor putea avea maximum 100 de angajaţi cetăţeni chinezi începând de la 13 martie, faţă de 160 în prezent.
Această decizie „nu are la bază conţinutul produs de aceste media”, pentru că Statele Unite nu impun „nici o restricţie” privind ceea ce publică ele, a ţinut să precizeze secretarul de stat Pompeo.
În februarie, guvernul chinez a retras acreditarea unui număr de trei jurnaliști de la Wall Street Journal, după ce fusese publicat un articol critic la adresa Chinei. Decizia a fost condamnată de Washington şi criticată de Clubul corespondenţilor străini din China drept „represalii fără precedent” şi „tentativă manifestă de a intimida presa străină”.
Din 2013, nouă jurnalişti au fost nevoiţi să părăsească China când le-au expirat legitimaţiile de presă.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte