Indonezia retrimite deşeuri de plastic în mai multe ţări dezvoltate

03 Iulie 2019 17:12 118 0

Indonezia va retrimite 49 de containere cu deşeuri din plastic în mai multe ţări dezvoltate, a anunţat miercuri un oficial citat de DPA.

"Containerele au fost sigilate şi sunt gata de returnare, în funcţie de programul navelor", a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii vamale indoneziene. El a precizat că deşeurile, aflate acum pe insula Batam de la sud de Singapore, vor ajunge în Statele Unite, Germania, Franţa, Australia şi Hong Kong.

Luna trecută, guvernul de la Jakarta a returnat în SUA cinci containere de deşeuri similare, în care se găsiseră materiale interzise.

DPA observă că în întreaga regiune se fac eforturi de a opri importurile ilegale de deşeuri. În Indonezia şi alte ţări din sud-estul Asiei ajung tot mai multe deşeuri din plastic provenite din ţările industrializate, după ce China şi-a sistat anul trecut importurile de astfel de reziduuri, pentru a reduce poluarea. Indonezia, Malezia, Filipine şi alte state avertizează acum că nu vor să se transforme în gropi de gunoi.

Grupuri ecologiste din Indonezia au cerut guvernului să implementeze reglementări mai strice privind importul de deşeuri din plastic, arătând că gunoaiele sunt dăunătoare pentru mediu. Una din aceste organizaţii susţine că plasticul adus din ţările dezvoltate a poluat râul Brantas din provincia Java de Est, unde s-au găsit microparticule din plastic în 80% din peşti.

În 2018, Indonezia a importat peste 320.000 de tone de deşeuri, faţă de aproximativ 129.000 de tone în 2017, arată datele Ministerului Comerţului. 

 

 

 

 

 

sursa: agerpres.ro

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte