Un mort şi peste 20 de răniţi la Şcoala Militară West Pont, într-un accident la exerciţii

07 Iunie 2019 15:59 153 0

Un cadet de la celebra şcoală militară americană West Point a murit, iar alţi 20 au fost răniţi într-un accident impliând un vehicul de transport de trupe, în timpul unui exerciţiu, a anunţat instituţia într-un comunicat, relatează AFP. 

Vehiculul s-a răsturnat şi s-a rostogolit pe o pistă joi, în apropierea şcolii, situate pe malul Hudsonului, un fliviu al cărui estuar se află la Golful New York.

În total 22 de răniţi - 20 de cadeţi şi 2 militari - au fost conduşi la spitale în regiune, a anunţat şcoala militară.

Niciunul dintre  ei nu a fost rănit grav, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directorul şcolii, locotelent-generalul Darryl Williams.

El a refuzat să ofere informaţii despre victima decedată, precizând că rudele nu fuseseră informate despre moartea acesteia.

Locotenent-generalul Williams nu a vrut să facă precizări nici cu privire la circumstanţele decesului.

Donald Trump, care a învăţat la un liceu militar situat în apropiere de West Point, a transmis condoleanţe pe Twitter.

”Plângem pierderea unei vieţi şi ne rugăm pentru răniţi”, a scris preşedintele american pe reţeaua de socializare. 

Şcoala Militară West Point, fondată în 1802, are aproximativ 4.000 de cadeţi, în Forţele terestre, angajaţi într-un program de patru ani.

Cadeţii se angajează cinci ani în armată după ce obţin diploma, în schimbul gratuităţii studiilor, al căror cost este estimat de către armata americană la 225.000 de dolari.

 

 

 

 

 

sursa: news.ro

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte