Peter Szijjarto: Fondurile europene nu sunt un cadou, ci o compensaţie pentru deschiderea pieţelor

15 Aprilie 2019 16:31 66 0 Ultima modificare 15 Aprilie 2019 16:32

Fondurile europene nu sunt cadouri, ci o compensaţie acordată statelor care au aderat la UE şi astfel şi-au deschis pieţele pentru companiile occidentale, a declarat luni ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, răspunzându-i astfel premierului suedez, Stefan Lofven, care a apreciat că acelor statele membre ale UE ce refuză să preia migranţi ar trebui să le fie diminuate aceste fonduri, potrivit agenţiei MTI.

Într-o declaraţie postată în ediţia online a cotidianului suedez Dagens Nyheter, Stefan Lofven a scris că aceia care nu acceptă responsabilitatea comună în UE trebuie să ''plătească un preţ''. Acele state ''nu pot primi aceleaşi fonduri pe care le primesc astăzi. Ungaria este una dintre ţările membre care primesc cele mai multe (fonduri europene). O ţară care beneficiază de una dintre cele mai mari finanţări în blocul comunitar nu se poate sustrage responsabilităţii în ceea ce priveşte migraţia'', consideră premierul suedez.

În replică, Szijjarto a apreciat că Ungaria a dat dovadă de o ''reală responsabilitate'' protejând Europa prin închiderea frontierelor ungare în faţa valului migrator. Fondurile europene nu sunt cadouri, ci compensaţia înscrisă în tratatele UE şi acordată pentru că ne-am deschis pieţele pentru companiile occidentale, a adăugat şeful diplomaţiei ungare, în opinia sa premierul suedez dorind să-i ''pedepsească pe unguri pentru că au spus ''nu'' cotelor obligatorii de relocare'' a migranţilor între statele UE.

 

 

 

 

sursa: agerpres.ro

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte